STUDIU Românii consideră suficientă o locuinţă cu trei camere, de aproximativ 75 de metri pătraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român consideră suficientă o locuinţă cu trei camere, de aproximativ 75 de metri pătraţi, în timp ce casa ideală pentru un european trebuie să aibă cel puţin cinci camere, fără a lua în calcul baia, bucătăria şi holurile, şi o suprafaţă medie de 131 de metri pătraţi, potrivit unui studiu realizat de de RE/MAX Europe, franciza de agenţii imobiliare.

Potrivit unui studiu realizat recent, există o diferenţă foarte mare între ceea ce reprezintă o locuinţă ideală în fiecare din cele 16 ţări analizate. „Portughezii cred că ar avea nevoie de un spaţiu de 211 metri pătraţi, în timp ce turcii consideră că 164 de metri pătraţi le-ar fi suficienţi. În acelaşi timp, britanicii sunt cel mai puţin pretenţioşi şi s-ar simţi confortabil chiar şi într-o locuinţă de 80 de metri pătraţi“, se menţionează în studio.

„Chiar dacă România nu a fost inclusă în analiza RE/MAX Europa, statisticile noastre interne arată că un român consideră suficientă o locuinţă cu trei camere, de circa 75 de metri pătraţi“, a declarat Răzvan Cuc, directorul regional RE/MAX România.

Dincolo de suprafaţa locuinţei, studiul a identificat alte cinci facilităţi pe care o locuinţă trebuie să le aibă. Astfel, pentru 59% din europeni este foarte important ca în locuinţă să existe o cameră de relaxare, unde nimeni să nu îi deranjeze.

În acelaşi timp, 58% din cei chestionaţi sunt de părere că existenţa unui loc de parcare este foarte important, iar pentru 52% proximitatea unui parc sau a unei zone verzi este necesară. Jumătate dintre europeni îşi doresc o locuinţă cu balcon, iar 44% sunt atenţi, atunci când aleg o locuinţă, la distanţa acesteia faţă de staţiile mijloacelor de transport în comun.

„În România, analiza noastră a arătat că, de asemenea, românii îşi doresc toate aceste facilităţi şi ţin cont de ele atunci când aleg o locuinţă. Ceea ce face diferenţa este că românii nu pun aşa mare accent ca restul europenilor pe existenţa unui spaţiu de relaxare, unde să se poată retrage, în propria casă“, a mai spus Răzvan Cuc.

În funcţie de ceea ce îşi doresc, 75% din europeni ar prefera să locuiască în propria casă, în timp ce 16% ar alege să locuiască în propriul apartament. De asemenea, există şi un procent de 8% din europeni care şi-ar dori să locuiască într-o locuinţă închiriată.

„În România, cel mai probabil majoritatea persoanelor îşi doresc să deţină propria locuinţă, cu toate că numărul celor care aleg o chirie, în mediul urban, este foarte ridicat. Însă, ca urmare a crizei din anii trecuţi, românii au devenit mai cumpătaţi şi, în ultimii ani, au luat mai greu decizia unei achiziţii“, a mai spus Răzvan Cuc.

Studiul RE/MAX Europa a arătat că, în Europa, „portretul – robot“ al proprietarului de locuinţă este bărbat (51%), cu vârsta între 40 şi 49 de ani, ce activează în zona urbană (35%). În ceea ce priveşte profilul celor care aleg închirierea unei locuinţe, 51% sunt femei. Raportat la vârstă, cei care închiriază au între 20 şi 29 de ani şi, de cele mai multe ori, locuiesc în oraşe (45%).

RE/MAX Europa a realizat acest studiu având un eşantion reprezentativ de 8.000 de respondenţi din 16 ţări europene printre care Austria, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Elveţia, Turcia, Olanda.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model