STUDIU România, departe de a-şi atinge ţintele de eradicare a sărăciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La împlinirea a patru ani de la adoptarea celei mai importante agende globale, Agenda 2030, şi a celor 17 Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), datele statistice arată că ţara noastră este departe de a-şi fi atins ţintele propuse chiar şi pentru 2020, iar cele pentru 2030 par de nerealizat.

Luni, 7 octombrie, Fundaţia World Vision România şi  Reţeaua Naţională Anti-sărăcie şi Incluziune Socială au organizat o dezbatere pentru a analiza ce şi-a propus ţara noastră în Strategia Naţională pentru dezvoltarea durabilă a României, documentul care transpune Agenda 2030, cum arată realitatea din 2019 şi, cel mai important, cine şi ce trebuie să facă pentru a ne atinge ţintele.

Deşi România şi-a asumat ţinte ambiţioase, conform raportului „Inegalităţile din România”, realizat de World Vision în 2019, datele statistice din teren arată o realitate complet diferită. Au fost analizate trei dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă pentru a vedea ce şi-a propus ţara noastră şi ce relevă, de fapt, datele statistice actuale. 

1. Fără sărăcie. Unul dintre principalele obiective din strategie este eradicarea sărăciei extreme pentru toţi cetăţenii până în 2030 şi reducerea cu cel puţin jumătate a numărului de cetăţeni care trăiesc în sărăcie relativă.

În realitate:

  • Ratele sărăciei şi inegalităţii se menţin foarte ridicate în România, care trăieşte în continuare un paradox al inegalităţii sociale şi al sărăciei, deşi creşterea economică a ţării se menţine peste media Uniunii Europene.
  • Conform ediţiei din 2019 a Semestrului European, unul din trei români este expus în continuare riscului de sărăcie şi excluziune socială.
  • România are cea mai mare rată de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă din UE (17,4%)

2. Educaţie de calitate. Până în 2030, România şi-a propus reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educaţional.

În realitate:

  • Atingând valoarea de 16,4% în 2019, rata persoanelor (cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani) care au părăsit timpuriu sistemul de învăţământ şi de formare profesională rămâne una dintre cele mai ridicate din UE.
  • În zonele rurale, rata este de 27,1%, iar în rândul populaţiei rome de 77%. 38,7% dintre copiii cu vârsta de până la 15 ani sunt analfabeţi funcţional.

3. Inegalităţi reduse. Adoptarea politicilor, în special fiscale, salariale şi de protecţie socială, în scopul reducerii progresive a inegalităţilor, respectiv a proporţiei grupurilor dezavantajate.

În realitate:

  • Nivelul sărăciei şi al excluziunii sociale din zonele rurale este mai mare de două ori faţă de cel din oraşe. 
  • Zona rurală şi copiii se numără în continuare printre grupurile defavorizate, deoarece unul din doi copii români se confruntă cu riscul de sărăcie. România are cea mai mare pondere din UE a copiilor care trăiesc în sărăcie.
Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat