STUDIU Doar 1% dintre românii care merg pe litoral ies din staţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 15.000 de români care merg în vacanţe pe litoral, reprezentând doar un procent din totalul turiştilor de la Marea Neagră, ies din staţiuni pe durata sejurului pentru a merge în excursii organizate în împrejurimi, arată un studiu al LitoralulRomanesc.ro. Dintre cei care pleacă în excursii, cei mai mulţi preferă Delta Dunării.

„Deşi sunt încă foarte puţini cei care ies din staţiuni pentru excursii organizate, numărul acestora a crescut de câteva ori în ultimii cinci ani, în primul rând pentru că au apărut astfel de oferte, dar şi datorită promovării lor printre turişti. Cu ani în urmă, puţinii turişti care ieşeau din staţiuni în timpul vacanţei o făceau pe cont propriu”, a declarat Ionuţ Nedea, directorul LitoralulRomanesc.ro.

Procentul de turişti care merg în excursii este încă scăzut, respectiv 15.000 de persoane, care înseamnă aproximativ 1% din numărul celor care ajung în vacanţe pe litoral. „Numărul celor care pleacă în excursii este încât mic, iar asta se explică, în primul rând, prin obiceiul de consum al turiştilor români, care preferă să petreacă sejurul exclusiv la plajă şi nu sunt dispuşi să aloce timp şi bani pentru alte activităţi. Cu totate acestea, mai sunt şi alte cauze obiective, cum ar fi bugetul de vacanţă redus pe care-l alocă majoritatea celor care ajung la mare şi, nu în ultimul rând, faptul că până acum 2-3 ani oferta pentru astfel de activităţi era destul de redusă. Cu toate acestea, am observat că există o tendinţă de formare a unui nou tip de turist, mult mai preocupat de explorarea destinaţiei în care ajunge, orientat către aventură şi experienţă”, a adăugat Ionuţ Nedea.

Turiştii care primesc vouchere de vacanţă le pot folosi şi pentru excursii, şi chiar au făcut-o, atâta vreme cât pachetul pe care îl achiziţionează include şi cazare. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!