STUDIU 80% din cumpărători şi chiriaşi continuă să caute proprietăţi. Ce aşteptări au românii de la preţurile imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii se aşteaptă ca preţurile locuinţelor să scadă FOTO Sever Gheorghe

Spre deosebire de cei interesaţi de achiziţii, care sunt mai dispuşi să amâne încheierea unei tranzacţii, o treime dintre potenţialii chiriaşi spun că nu pot face acest lucru.

Potrivit unui chestionar aplicat de Imobiliare.ro în rândul vizitatorilor de pe portal, în perioada 9-16 aprilie, majoritatea românilor care au o nevoie imobiliară în momentul de faţă se arată în continuare interesaţi de această piaţă, rămânând activi în procesul de căutare, în ciuda situaţiei create de răspândirea COVID-19. Pe segmentul închirierilor, disponibilitatea de a încheia o tranzacţie, chiar în actualul context de piaţă, este şi mai mare decât în materie de vânzări. Dintre cei care au răspuns chestionarului adresat de Imobiliare.ro, majoritatea, anume 72% din total, ar fi interesaţi de achiziţia unei proprietăţi imobiliare, în vreme ce 16% ar vrea să închirieze (restul nu au în vedere niciuna dintre aceste variante).

Aproximativ jumătate dintre potenţialii cumpărători au declarat că situaţia actuală le-a afectat puţin (26%) sau chiar deloc (25%) procesul de căutare a unei proprietăţi imobiliare, aceştia continuând să contacteze proprietarii sau agenţii vânzători pentru imobilele care îi interesează. Pe de altă parte, 32% dintre participanţii la studiu au spus că, deşi urmăresc proprietăţi, nu mai contactează proprietarii sau agenţii vânzători, în vreme ce restul de 17% şi-au suspendat căutarea.

Pe de altă parte, mai bine de 60% dintre cei interesaţi de închirieri au spus că situaţia actuală le-a afectat puţin (37%) sau chiar deloc (24%) procesul de căutare. Totodată, 21% dintre potenţialii chiriaşi au spus că, deşi continuă să urmărească proprietăţi, nu mai contactează proprietarii sau agenţii vânzători, în vreme ce aproximativ 18% şi-au oprit căutarea.

Doar 7% dintre cei interesaţi de o achiziţie ar renunţa la aceasta

Un fapt ce influenţează în mod direct puterea de cumpărare a populaţiei, inclusiv în materie de locuinţe, este, desigur, evoluţia veniturilor. În cadrul studiului derulat de Imobiliare.ro, 51% dintre respondenţii interesaţi de o achiziţie au declarat că veniturile familiei au rămas neschimbate în luna februarie, iar 46% au recunoscut că acestea s-au diminuat. În mod interesant, aproximativ 3% dintre cei chestionaţi au consemnat chiar majorări la acest capitol.

Dintre cei aflaţi în căutarea unei proprietăţi de închiriat, 36% au declarat că veniturile familiei au rămas neafectate în luna februarie, în timp ce 62% au înregistrat scăderi în această privinţă, iar 2% au înregistrat creşteri.

„Nevoia de locuire nu poate dispărea pur şi simplu, ea poate fi însă amânată. Ţinând cont de evoluţia situaţiei din domeniul sanitar, majoritatea potenţialilor cumpărători, mai exact 57% din total, au declarat că îşi pot amâna nevoia imobiliară cu aproximativ şase luni, în vreme ce 27% pot face lucrul acesta pentru o perioadă maximă cuprinsă între una şi trei luni. Aproximativ 9% dintre cei intervievaţi au, însă, o nevoie imobiliară urgentă, iar doar 7% ar renunţa la achiziţie, în contextul actual de piaţă”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Spre comparaţie, doar 16% dintre potenţialii chiriaşi şi-ar putea amâna nevoia imobiliară cu peste şase luni, în vreme ce 49% pot face lucrul acesta pentru o perioadă cuprinsă între una şi trei luni. În mod interesant, însă, o treime dintre cei intervievaţi, anume 33%, au o nevoie imobiliară urgentă, iar doar 2% ar renunţa la închiriere.

Aşteptările clienţilor cu privire la evoluţia preţurilor

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de vânzare pentru proprietăţile rezidenţiale, 12% dintre vizitatorii portalului estimează că acestea vor rămâne la fel în perioada următoare, în vreme ce 31% se aşteaptă la un recul uşor, de până la 10%, 35% estimează că scăderile vor fi cuprinse între 20% şi 30%, iar restul de 22% au în vedere un declin de peste 30%.

Cât despre evoluţia preţurilor de închiriere, 15% dintre potenţialii chiriaşi estimează că acestea vor rămâne la fel în perioada următoare, în vreme ce 32% se aşteaptă la un minus de până la 10%, 29% cred că scăderile vor fi cuprinse între 20% şi 30%, iar restul de 24% anticipează un declin de peste 30%.

Studiul s-a desfăşurat online pe platforma Imobiliare.ro în perioada 9-16 aprilie, pe un esantion de 5.200 de respondenţi, cumpărători şi chiriaşi aflaţi în proces de căutare la momentul declanşării crizei sanitare.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie