Strategie: Ce au făcut marile bănci din SUA pentru a scăpa de taxe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mari bănci din Statele Unite au înfiinţat în ultimii 22 de ani peste 10.000 de subsidiare la nivel global, odată cu extinderea afacerilor.

Se pare însă că cel mai important argument pentru acest lucru era nu dezvoltarea, ci dorinţa de a plăti taxe mai mici şi pentru a scăpa de reglementări mai stricte, potrivit unui studiu al Rezervei Federale (Fed), citat de Bloomberg.

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, este responsabilă de înfiinţarea celor mai multe unităţi, 3.391, urmată de Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Bank of America, fiecare cu peste 2.000 de subsidiare, arată un studiu al Fed New York. Citigroup, a treia mare instituţie de credit din SUA, a înregistrat în perioada respectivă 1.645 subsidiare.

Criticii afirmă că marile grupuri financiare sunt prea complicate pentru a fi conduse. O lege din 2010 cerea autorităţii federale pentru administrarea depozitelor şi Fed să se asigure că marile bănci pot fi lichidate fără a crea probleme sistemului financiar, dacă o astfel de măsură devine necesară.

Un senator american a propus chiar o lege pentru a forţa
divizarea acestora.

"Când autorităţile de reglementare trebuie să limiteze riscurile unor megabănci, cu active de mii de miliarde de dolari şi sute de firme afiliate, ştim deja că ceea ce este prea mare să fie lăsat să se prăbuşească este şi prea mare să fie administrat", a declarat senatorul Sherrod Brown.

Anularea în 1999 a unei legi datând din timpul Marii Depresiuni a reprezentat principalul catalizator al dezvoltării băncilor mari, arată studiul Fed. Activele marilor bănci s-au triplat între timp, la 15.000 de miliarde de dolari.

Thomas Hoenig, membrul în consiliul director al autorităţii pentru asigurarea depozitelor în SUA, a cerut reactivarea vechii legi, în timp ce propunerea senatorului Brown ar limita activele.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese