"Strategicul" John Perez a pus lacat pe poarta ARO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorul i-a trimis "in vacanta" pe toti salariatii

Chiar daca in urma cu cateva saptamani proprietarul ARO, John Perez, promitea, din nou, ca va "ataca piata SUA cu un ARO romanesc echipat cu motor Ford", acesta a pus lacat pe poarta uzinei la inceputul saptamanii. Toti salariatii au fost trimisi "in vacanta" pana pe 2 august a.c., surse din interiorul societatii sustinand ca acest concediu ar putea sa se prelungeasca pana la finele lunii viitoare. Liderul de sindicat de la ARO, Gheorghe Apostu, spune ca aceasta vacanta a venit pe neasteptate deoarece pana acum concediile salariatilor de la Aro coincideau cu cele ale altor uzine de profil, precum Dacia. "In fiecare an am luat concediu in august. Nu stiu ce vom face atunci, cand alte fabrici cu care noi colaboram sunt inchise. Probabil ca nici noi nu vom avea de lucru", spune liderul de sindicat. Acesta sustine ca nici pana acum salariatii nu prea s-au rupt cu munca, lucrand sporadic, in functie de comenzile existente: "Singura luna in care am avut efectiv de lucru a fost aprilie, dupa vanzarea Fabricii de Matrite si Scule, cand au fost bani pentru aprovizionare si cand am avut comenzi. De fapt, din acesti bani traim si acum. In rest, s-a muncit cand si cand si mai ales la dezmembrarea unor utilaje pentru a fi vandute la fier vechi". In ceea ce priveste producerea mult-trambitatelor masini care sa-i dea gata pe americani, Apostu spune ca in loc de cateva mii abia daca au fost date "la gata" vreo trei. "Tot asteptam sa vina domnul Perez cu banii. Eu cred insa ca nu a luat aceasta fabrica sa o tina, pentru ca altfel nu ar vinde pe te-miri-ce tot ceea ce se poate vinde. Atunci cand vrei sa tii ceva nu vinzi in pierdere", mai spune liderul de sindicat, care a precizat ca i-a trimis o scrisoare patronului Cross Lander pentru a-l instiinta ca vinde "fierul vechi" la preturi prea mici. In timp ce cei peste 1000 de salariati inca mai spera sa aiba de lucru, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) asteapta rezultatul controlului Curtii de Conturi pe marginea privatizarii ARO, monitorizand in acelasi timp modul in care John Perez isi indeplineste obligatiile contractuale. Presedintele AVAS, Mircea Ursache, sustine ca un verdict clar in acest caz va fi dat cel mai probabil in luna august. Surse din cadrul acestei institutii spun insa ca John Perez are deja o bila neagra de la AVAS odata cu vanzarea Fabricii de Matrite si Scule. In ceea ce priveste obligatiile asumate de noul proprietar al ARO, acestea sunt: achitarea sumei de 150.000 dolari, suma ce reprezinta contravaloarea pachetului de actiuni achizitionat, si rezolvarea situatiei salariilor restante de circa doua milioane de dolari, acestea fiind de fapt singurele obligatii luate in seama de Perez. Totodata, Cross Lander s-a obligat sa investeasca pe o perioada de cinci ani "minim" 15,650 milioane dolari pentru dezvoltarea afacerii, modernizarea tehnologiilor si produselor si protectia mediului. In primul an - adica pana la sfarsitul lunii septembrie -, Perez trebuie sa aduca trei milioane de dolari drept capital de lucru si investitii de mediu de 600 de mii de dolari. Alte 11,9 milioane dolari ar trebui sa mearga in investitii tehnologice care trebuie realizate pana in 2008. De asemenea, "cumparatorul isi asuma datorii si credite comerciale in valoare de 11,4 milioane dolari".

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare