Sterling Resources a găsit gaze în platoul continental românesc al Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sterling Resources Ltd. (TSX-V: SLG) anunţă o descoperire de gaze în urma forajului sondei Eugenia-1 situată în platoul continental românesc al Mării Negre. „Sonda a fost săpată pană la o adâncime totală de 2.276 metri pe traiect, respectiv de 2.248 metri de la nivelul mării pe verticală“, se arată într-un comunicat al companiei.

Analiza preliminară a investigaţiilor geofizice indică prezenţa gazelor într-o porţiune totală de 22 de metri în gresii din Cretacicul superior, în principal în două intervale. Porozitatea medie variază între 10 şi 20% iar saturaţiile medii de gaze sunt cuprinse între 55 şi 62%.
Formaţiunile de gresii sunt localizate în intervalul 1.938-2.038 metri pe traiect. Datele de presiune ale formaţiunii şi probele de gaze colectate prin instrumentele de carotaj în gaură liberă confirmă prezenţa gazelor în aceste intervale. Analize mai detaliate asupra carotajelor şi datelor de presiune se află în lucru, precizează compania.

Prima sondă din perinmetrul Pelican

În plus faţă de aceste gresii din Cretacicul Superior, o altă zonă de interes cu o grosime de 20 de metri se evidenţiază într-o secţiune de calcare Eocene de la 1.900 la 1.938 de metri. Intervalul a prezentat indicaţii de gaze în timpul forajului, dar încercările de a recolta date de presiune nu au avut succes, ceea ce nu este neobişnuit pentru carbonaţi unde porozitatea este limitată. Se vor întreprinde investigaţii geofizice pentru a determina dacă calcarele Eocene ar putea fi saturate cu gaze şi puse în producţie, cum a fost cazul sondei adiacente Olimpiskaya.
„Sonda Eugenia-1 este prima sondă de explorare săpată în Perimetrul Pelican de 2.312 km2 , echivalent cu 10 perimetre din Marea Nordului aparţinând Marii Britanii“, afirmă Patrick Whitley, Vice-Preşedinte Sterling Resources, Explorări Internaţionale.
„Prezenţa gazelor în ambele secţiuni, calcare Eocene şi gresii Cretacice Superioare, în această primă sondă de explorare este un mare pas înainte pentru explorarea Perimetrului Pelican“, a mai spus oficialul Sterling.

„Un prospect promiţător“

Un al treilea obiectiv, localizat la mai mică adâncime, însă cu un grad de risc ridicat, l-a reprezentat verificarea stratigrafiei unei zone depresionare întinse a Oligocenului, evidenţiată de investigaţiile seismice.
Deşi forajul a fost efectuat în direcţia înclinării pentru a permite săparea obiectivelor din Eocen şi Cretacic Superior aflate mai jos în aceeaşi locaţie a sondei, s-au identificat 100 de metri de gresii de bună calitate cu indicaţii minore de gaze.
„Având în vedere calitatea şi cantitatea nisipurilor potenţial colectoare, structura Oligocenului este un prospect promiţător localizat mai sus structural faţă de actuala sondă”, a adăugat Whitley.

Azancot: „Urmează un program ambiţios de lucrări în România“

„Suntem încântaţi că am forat două sonde de explorare în acest an în perimetrele noastre extrem de promiţătoare din Marea Neagră, în condiţii de siguranţă şi în buget. Ne-am atins astfel obiectivele afirmate cu mult în urmă de a relua operaţiunile în România iar în continuare intenţionăm să analizăm aceste rezultate în vederea planificării unui program de lucrări ambiţios în ambele perimetre în următorii doi ani“, a declarat Mike Azancot, CEO şi Preşedinte Sterling.
Midia Resources SRL, filiala deţinută integral de Sterling Resources Ltd (cota de participare de 65%), este operatorul perimetrelor Midia şi Pelican din largul Mării Negre aparţinând României, ceilalti parteneri fiind  Petro Ventures Europe BV (20%) şi Gas Plus International BV (15%).
Sterling Resources Ltd. este o companie canadiană de petrol şi gaze cu sediul la Calgary, provincia Alberta, listată la bursă în Canada. Compania derulează operaţiuni în Regatul Unit, România, Franţa şi Ţările de Jos şi acţiunile sale sunt tranzacţionate la Bursa de Valori TSX sub simbolul “SLG”.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate