Statul va rămâne majoritar la Imprimerie şi Loterie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice afirmă că vânzarea unor pachete de acţiuni la Imprimeria Naţională şi Loteria Română reprezintă doar o privatizare parţială, iar statul va menţine controlul

Ministerul Finanţelor Publice afirmă că vânzarea unor pachete de acţiuni la Imprimeria Naţională şi Loteria Română reprezintă doar o privatizare parţială, iar statul va menţine controlul deplin asupra activităţii companiilor. Exemple privind funcţionarea unor astfel de societăţi există şi în cadrul Uniunii Europene. Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea strategiei de privatizare a celor două societăţi, acţiuni reprezentând 32% din capitalul social al Imprimeriei Naţionale şi Loteriei Române vor ieşi din proprietatea statului. Pentru constituirea Fondului Proprietatea vor fi alocate 20% din acţiunile deţinute de stat, urmând ca pachete de acţiuni reprezentând 5% din capital să fie vândute prin derularea unor oferte publice secundare. Restul de 7% din acţiuni vor fi cedate către salariaţi, membrii Consiliului de Administraţie în exerciţiu şi pensionari cu ultimul loc de muncă la cele două companii naţionale.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă