Statul va putea să îşi majoreze participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul va putea să îşi majoreze participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei. Procedura rezultă din prevederile unei ordonanţe de urgenţă adoptate, marţi, de Guvern.

Argumentul actului normative este intenţia de redresare a activităţii operatorilor economici cu capital integral de stat. Actul normativ, obţinut de Mediafax, stabileşte că la operatorii economici la care statul este acţionar unic sau majoritar se poate aproba, cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale, prin hotărâre a Guvernului.

Obligaţiile fiscale la care se face trimitere în document sunt definite ca fiind cele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care sunt venit la bugetul de stat, precum şi accesoriile datorate şi neachitate, cu excepaţia obligaţiilor fiscale cu reţinere la sursă.

Tot prin hotărâre a Guvernului va fi aprobată şi procedura de stingere a obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.

Acţionarii minoritari vor putea participa la majorarea capitalului social, pentru menţinerea cotei de participare la capitalul social deţinut anterior conversiei.

„Instituţia publică care exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile şi obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru acţiunile emise de operatorii economici şi înregistrează în evidenţele contabile aceste acţiuni“, se arată în document.

Ordonanţa mai stabileşte că, la operatorii economici la care statul este acţionar unic sau majoritar pentru care a fost deschisă procedura insolvenţei, conversia creanţelor bugetare în acţiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, cu acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare.

Legea insolvenţei nu permite în prezent ca planul de reorganizare să prevadă conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare, dar Guvernul argumentează că varianta conversiei reprezintă o soluţie care „integrează“ creditorii în societate pentru gestionarea acesteia, astfel încât reorganizarea să conducă la o creştere a valorii societăţii.

Guvernul mai arată că operaţiunea conversiei în titluri de valoare a creanţelor bugetare „nu trebuie privită“ ca o majorare a participaţiilor statului la companiile aflate în insolvenţă, deoarece această operaţiune „poate fi reversibilă“ şi duce la creşterea capitalurilor proprii ale respectivelor societăţi.


Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/datorii-companii-de-stat" target="_blank">View the story "Datorii companii de stat" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG