Statul dă bani. Micile firme primesc până la 200.000 de euro de la UE pentru modernizări. Ce trebuie să faci ca să îi iei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) anunţă că a lansat, joi, primul apel de proiecte pentru microîntreprinderi care vor primi finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, bugetul disponibil fiind de 234 de milioane de euro.

Mai exact, „pot primi finanţare investiţiile sau activităţile care se referă la construirea, modernizarea şi extinderea spaţiilor de producţie sau prestare a serviciilor, la dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line“, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la conferinţa de lansare a apelului.

Astfel, în perioada 27 iulie 2016 – 27 ianuarie 2017, se pot depune spre finanţare proiecte. „Este primul apel de proiecte destinat mediului privat. Apelul are un buget de 234,12 milioane de euro, bani alocaţi din Fondul European de Dezvoltare Regională“, se arată într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanţare societăţile comerciale şi cooperativele care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

Firmele interesaţe să obţină finanţare în cadrul acestui apel pot consulta ghidul aferent pe site-ul programului: Ghidul Solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A-Microîntreprinderi.

Versiunea finală a ghidului este cea rezultată după integrarea numeroaselor observaţii şi comentarii primite ca urmare a consultării publice. Ghidul conţine informaţii despre specificitatea proiectelor, completarea şi depunerea cererii de finanţare, condiţii de eligibilitate, etapele de verificare, evaluare, selecţie şi contractare a proiectelor.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro.

Valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei.

Finanţarea nerambursabilă solicitată se poate situa la cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.

Cererile de finanţare se depun prin intermediul aplicaţiei MySMIS, disponibilă la adresa http://www.fonduri-ue.ro/mysmis.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate