Statul a vândut uzinele cu 210.000 euro bucata

perioada 1992-august 2006. Sume derizorii, justificate doar de perioada de început, în care economia nu prezenta foarte multă încredere în ochii investitorilor, dar şi de întârzierea

perioada 1992-august 2006. Sume derizorii, justificate doar de perioada de început, în care economia nu prezenta foarte multă încredere în ochii investitorilor, dar şi de întârzierea demarării acestui proces care a determinat coborârea ştachetei, în caz contrar existând riscul să nu mai fie vândut nimic.
"Întregul proces de privatizare a avut o atitudine de grabă, fără a se pune în prim-plan interesul nostru şi, implicit, calitatea investitorului. Totuşi, în ultima vreme se poate vorbi de reforme structurale mai calitative, care au crescut credibilitatea ţării noastre", spune Mihai Tănăsescu, fost ministru de finanţe.
Potrivit datelor furnizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în perioada ianuarie 1992 - august 2006, privatizarea a 9.856 de societăţi mari, mijlocii şi mici a adus în trezoreria statului infima sumă de 2,06 miliarde de euro. Cu mult sub valoarea încasată numai din trecerea în proprietate privată a Băncii Comerciale Române, de 3,7 miliarde de euro. Rezultă că, în medie, valoarea unei întreprinderi se cifrează la circa 210.000 de euro. "Vânzarea societăţilor s-a făcut, de cele mai multe ori, la preţuri derizorii. şi asta pentru că investitorul cumpăra o perspectivă de viitor care nu era deloc prea grozavă în acele vremuri, dar şi o capacitate de a produce profit", ne-a declarat fostul ministru al finanţelor publice, Ionuţ Popescu. În opinia sa, o comparaţie cu BCR ne aduce de fapt într-o altă lume, perspectivele fiind cu totul altele. "Vorbim, practic, de două lumi diferite. Cu siguranţă că au existat şi şmecherii la vânzarea pachetelor majoritare de acţiuni, însă nu toate s-au vândut pe nimic. În fapt, preţul final este cel pe care îl solicită vânzătorul şi cel pe care îl acceptă cumpărătorul", explică Popescu.

Suma ar fi putut fi de zece ori mai mare
Ceva mai tranşant este analistul economic Ilie şerbănescu, care consideră că ar fi fost mult mai avantajos, din punct de vedere financiar, dacă ar fi existat o lege care să permită lichidarea societăţilor, şi nu jefuirea prin pretinse privatizări. "Estimez că dacă ar fi existat o asemenea variantă, sumele rezultate prin vânzări de hale, terenuri sau schimbări de destinaţii ale respectivelor spaţii ar fi fost de zece ori mai mari decât ceea ce s-a obţinut", ne-a declarat şerbănescu. El a mai spus că banul încasat din privatizare este unul "fituit", din care populaţia nu obţine absolut nimic.
Cel mai profitabil an, în care s-au adus cele mai mari încasări din privatizări, este 2001, când au fost trecute în proprietate privată 211 societăţi, contra sumei de circa 2,258 miliarde RON. La polul opus se află, bineînţeles, anul de început - 1992, cu doar o singură societate vândută. În perioada 1992-2006, AVAS (FPS/APAPS) a încheiat un număr de 11.421 contracte de privatizare, dintre care 1.565 au fost reziliate.

Unde s-au dus banii?
Veniturile din privatizare nu sunt considerate venituri la bugetul de stat, fiind virate într-un cont special la trezoreria statului. Sumele nu intră la bugetul de stat, pentru că nu au regim de continuitate, în condiţiile în care nu pot fi considerate venituri constante. Cheltuielile din aceste sume sunt însă considerate cheltuieli de la bugetul de stat. Potrivit lui Tănăsescu, în ultimii 7-8 ani, singura destinaţie a sumelor încasate din trecerea în proprietate privată a societăţilor româneşti a fost diminuarea datoriei publice interne.