Statul a împrumutat de la populaţie 786 milioane de lei prin Programul Tezaur Centenar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au investit peste 786 de milioane de lei în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, derulat de Ministerul Finanţelor în perioada 15 iunie – 6 iulie. Titlurile de stat au valoarea de 1 leu, dobânda de 5% şi scadenţă la cinci ani.

„Ieri, 6 iulie 2018, s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur - ediţia CENTENAR, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei”, a informat Ministerul Finanţelor.

Programul s-a derulat în perioada 15 iunie – 6 iulie 2018, titlurile putând fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.

Titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.

Potrivit MFP, 14.756 de persoane au cumpărat, prin trezorerii, titluri în valoare de 644.269.745 lei, alte 4.946 persoane achiziţionând titluri în valoare de 141.955.889 lei prin Poşta Română.

Volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie 2018, este de 786.225.634 lei.

„Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei”, a precizat MFP.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”