Statele UE ar putea cumpăra „la comun” materiile prime critice, asemănător achiziției de gaze

0
Publicat:

Comisia Europeană vrea să lanseze curând achiziţiile „la comun” de materii prime critice, într-un mod similar cu schema actuală de achiziţii comune de gaze, scrie Reuters.

Statele UE ar putea cumpăra „la comun” materiile prime critice, asemănător achiziției de gaze

La data de 23 mai urmează să intre în vigoare Actul privind materiile prime critice, destinat să garanteze aprovizionarea blocului comunitar cu litiu, cupru şi alte minereuri care sunt cruciale pentru tranziţia verde şi digitală, în ideea de a permite UE să producă propriile sale automobile electrice sau turbine eoliene şi să îşi reducă dependenţa de China.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a anunţat că Executivul comunitar va convoca o primă reuniune a board-lui care supervizează Actul privind materiile prime critice. "La câteva zile după aceea am dori să lansăm primul apel pentru proiecte strategice", a spus miercuri Sefcovic cu ocazia unei conferinţe organizată la Bruxelles.

Procesarea, reciclarea sau proiectele miniere considerate de importantă strategică ar trebui să poată obţine aprobările necesare în 15-27 de luni, mai repede decât de obicei.

Sefcovic a mai spus că Executivul comunitar a început să pună la punct planuri pentru achiziţii comune de până la 30 de materii prime, profitând de experienţa acumulată cu achiziţiile comune de gaze. Comisia Europeană ar urma să acţioneze ca intermediar între furnizorii globali şi cumpărătorii din UE. Sefcovic a apreciat că noua schemă ar trebui să fie lansată "cât mai curând", recunoscând însă că va fi nevoie ca unele state membre să fie convinse de avantajele achiziţiilor comune, lucru care a durat ceva timp în cazul achiziţiilor de gaze.

Oficialul comunitar a estimat că platforma utilizată pentru achiziţiile de gaze ar putea servi drept schiţă, chiar dacă a recunoscut că achiziţionarea de diferite materii prime critice va fi un proces mult mai complex. De asemenea, sistemul ar putea fi utilizat pentru a obţine o imagine mai exactă cu privire la cererea viitoare.

Sefcovic a spus că Executivul comunitar analizează posibilitatea stocării anumitor materii prime critice, insiprându-se după modelul japonez al stocării de minereuri rare. 

În martie 2024, Consiliul a adoptat Actul european privind materiile prime critice, întrucât se preconizează că cererea de pământuri rare va crește exponențial în următorii ani.

Materiile prime critice sunt materii prime de mare importanță economică pentru UE, cu un risc ridicat de întrerupere a aprovizionării din cauza concentrării surselor lor și a lipsei unor produse de substituție bune și accesibile ca preț.

Lista celor 34 de materii prime critice

Oficialii europeni au întocmit în martie o listă cu cele 34 de materii prime critice.

Unele sectoare sunt deosebit de strategice pentru obiectivele UE în materie de energie din surse regenerabile, digitale, spațiale și de apărare.

Din cele 34 de materii prime critice identificate, a fost creată o listă specifică de materii prime strategice (a se vedea cu galben închis sub cele 17 materii prime strategice) pentru materiile prime care se preconizează că vor crește exponențial în ceea ce privește aprovizionarea, care au cerințe de producție complexe și, prin urmare, se confruntă cu un risc mai mare de probleme de aprovizionare.

Această listă va fi revizuită periodic.

Aluminiu/Bauxită/Alumina

Huilă de cocs

Litiu

Fosfor

Antimoniu

Feldspat

Pământuri rare ușoare*

Scandiu

Arsen

Fluorină

Magneziu

Siliciu metalic

Baritină

Galiu

Mangan

Stronțiu

Beriliu

Germaniu

Grafit natural

Tantal

Bismut

Hafniu

Niobiu

Titan metalic

Bor

Heliu

Metale din grupa platinei

Wolfram

Cobalt

Pământuri rare grele*

Rocă fosfatică

Vanadiu

Cupru

Nichel

*Materii prime strategice în pământuri rare grele și în pământuri rare ușoare: Nd, Pr, Tb, Dy, Gd, Sm și Ce

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €