Start-up-ul românesc Lumen a atras fonduri europene în valoare de peste 9 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Lumen

Start-up-ul Lumen, creatorul primilor ochelari meniţi să ajute mobilitatea nevăzătorilor, este prima companie românească ce câştigă o finanţare de la acceleratorul European Innovation Council (EIC).

Suma totală se ridică la peste 9 milioane de euro, şi este un fond de tip mixt („blended”), incluzând o parte de grant şi o parte de investiţie.

Potrivit reprezentanţilor companiei, acceleratorul EIC este unul dintre cele mai competitive programe de finanţare la nivel european, unde rata de succes e de 8.1%, iar primele trei locuri în atragerea de finanţare sunt ocupate de Franţa, Germania şi Israel, ţări cu tradiţie în zona de inovare şi dezvoltare tehnologică.

Cu ajutorul acestor fonduri şi cu rundele de investiţie ridicate recent, Lumen este pe o traiectorie înspre a lansa produsul pe piaţă şi a se extinde internaţional. Pentru a accesa aceste fonduri, Lumen a lucrat cu firma internaţională de consultanţă CIVITTA.

„Acesta este un rezultat în primul rând al întregii echipe Lumen, al colaborării noastre cu CIVITTA, dar şi al României. Am dovedit încă o dată cum creativitatea românească, ajutată de multă ambiţie şi altruism, poate să fie recunoscută la cel mai înalt nivel inernational. Aceste fonduri dovedesc că România poate, şi că România merită.", a transmis Cornel Amariei, CEO şi Co-fondator Lumen

CIVITTA este o companie independentă de management şi consultanţă de top în zona CEE şi Nordul Europei. 

Compania, cu sediul central în Estonia, are peste 350 de consultanţi şi experţi angajaţi, în cele 28 de birouri din 17 ţări. Prezentă în România din 2017, compania, pe lângă clienţii din zona publică şi non-profit, lucrează cu startup-uri şi companii inovative ajutându-le să îşi definească strategia de business, să înţeleagă dinamica pieţei şi să aibă acces la surse de finanţare naţionale şi europene.

„Faptul că avem primul start-up din România care reuşeşte să acceseze această finanţare, nu doar că ne plasează drept fruntaşi pe harta macro a inovării, dar este şi un semn de maturitate pentru ecosistemul naţional de startup-uri. .lumen este un reper atât din perspectiva viziunii, cât şi al strategiei de a atrage finanţare.  

Ne bucurăm să contribuim la creşterea potenţialului de scalare şi la asigurarea accesului la finanţările necesare în România. Sperăm ca în următorii ani să putem vorbi de cât mai multe astfel de performanţe.", a declarat Silvia Ursu, Partener Asociat, Civitta România

Acceleratorul EIC oferă finanţare mixtă pentru startup-uri şi IMM-uri, cu granturi de până la 2,5 milioane de euro, combinate cu investiţii în capitaluri proprii prin Fondul EIC, cuprinse între 0,5 şi 15 milioane de euro. Pe lângă sprijinul financiar, toate proiectele beneficiază de o gamă de servicii de accelerare a afacerilor prin acces la expertiză de vârf, corporaţii şi investitori.

De la lansarea sa, în martie 2021, peste 4.000 de startup-uri şi IMM-uri şi-au trimis ideile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor