Şova: Autostrada Târgu-Mureş - Braşov nu se face. Există varianta unui drum naţional cu patru benzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova, ministrul Transporturilor, a declarat că se va circula intergral pe autostrada Piteşti-Sibiu la începutul anului 2019, lucrările urmând să înceapă la sfârşitul lui 2015 FOTO Marian Iliescu

Autostrada Târgu-Mureş - Braşov nu va fi construită deoarece nu există fonduri europene pentru acest tronson, însă este discutată varianta unui drum cu patru benzi, cum este pe tronsonul Ploieşti-Comarnic, a declarat Dan Şova, ministrul Transporturilor.

„Târgu-Mureş - Braşov nu se face. Există varianta tehnică, discutată şi cu cei de la CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - n. r.) să vedem spre sfârşitul anului dacă ne înţelegem pe această soluţie, a unui drum naţional cu patru benzi, ca Ploieşti - Comarnic. Acesta poate fi finanţat cu fonduri europene, poate avea şi parapeţi despărţitori. Acela s-ar putea face acolo, autostrada nu. Nu are nici trafic de autostradă, număr suficient de maşini“, a spus Dan Şova, la Realitatea TV.

În ceea ce priveşte Autostrada Piteşti-Sibiu, ministrul Şova a declarat că se va circula intergral pe acest tronson la începutul anului 2019, lucrările urmând să înceapă la sfârşitul lui 2015. 

„Pentru Piteşti - Sibiu, la începutul lui 2015, în ianuarie - februarie, încep două licitaţii, pentru Sibiu - Boiţa şi Piteşti - Curtea de Argeş, urmând ca pentru partea de mijloc să înceapă la sfârşitul lui 2015. Cred că pe Piteşti - Sibiu se va circula integral de la începutul lui 2019, adică în cinci ani de acum încolo. Partea cea mai dificilă, Curtea de Argeş - Boiţa, va dura trei ani, deci, dacă începe la sfârşitul lui 2015, va fi gata pe la sfârşitul lui 2018“, a mai spus Şova.


Citeşte şi:

Ponta şi Şova nu se mai urcă pe buldozer în aprilie. Contractul pentru Autostrada Comarnic-Braşov va fi semnat abia în mai sau iunie

După ce la jumătatea lunii ianuarie îi transmitea lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Infrastructură la acea vreme, că, în aprilie, trebuie „să se urce ăe excavator sau pe buldozer“ pentru a începe lucrările la autostrada Comarnic-Braşov, premierul Victor Ponta anunţă acum că abia în lunile mai sau iunie urmează să fie semnat contractul.

UPDATE Autostrada Sibiu-Piteşti: Dan Şova avansează un nou termen de începere a construcţiei, anul 2017 în loc de 2016. Ponta anunţă anul 2015

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a publicat o nouă postare pe blogul său referitoare la autostrada Sibiu-Piteşti, noul termen avansat de oficial pentru startul lucrărilor fiind începutul anului 2017, după ce anterior informase că proiectul ar putea fi lansat cel mai devreme în martie 2016.

Ministerul Economiei, ciopârţit după poftele ministrului Niţă. Dan Şova şi Răzvan Cotovelea, „loviţi“ direct de noul proiect privind privatizările

Constantin Niţă, ministrul Economiei, vrea să transfere către instituţia pe care o conduce prerogative şi instituţii pe care tot el, anul trecut, în calitate de ministru delegat pentru Energie, le-a smuls de sub autoritatea ministrului de atunci al Economiei, Varujan Vosganian.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică