Sonae Sierra demarează lucrările la centrul comercial Le Terrazze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title

Sonae Sierra şi ING Real Estate Development au început, printr-un parteneriat în cote egale, construcţia noului centru comercial situat în La Spezia, Italia

O mare parte a investiţiei a fost obţinută printr-un acord semnat cu un cartel de bănci italiene, compus din UniCredit Corporate Bank (organizator al cartelului), Banca Popolare di Lodi, Mediocredito Italiano si Cassa di Risparmio della Spezia (Intesa Sanpaolo Group), potrivit unui comunicat Sonae Sierra.

 

Închiriat în proporţie de 40%

 

Cu o suprafaţă totală închiriabilă (GLA) de 38.460 de metri pătraţi, noul centru comercial este programat pentru închirere în toamna anului 2011 şi va fi cel mai mare din provincia La Spezia. Un procent de peste  40% din GLA este deja închiriat unor mărci precum Ipercoop, Euronics, Tonic, Play Park, Scarpamondo, Deichmann, Sasch, Cisalfa sau Den Store.

Amplasat într-o zonă rezidenţială situată la un kilometru de centrul oraşului La Spezia, Le Terrazze reprezintă prima fază a unui proiect amplu de regenerare urbană, cu o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi pentru zonă locuibilă şi birouri, proiect ce va fi dezvoltat de terţe părţi în anii următori.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul unui fost ministru moldovean: „Rusia va face din Moldova o bază militară". Ce spune despre George Simion și AUR
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”