Şoferii vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru benzină. Preţul petrolului a atins cotaţii uriaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul carburanţilor este aşteptat să crească, după ce cotaţia petrolului a ajuns zilele acestea la 75 de dolari/baril, cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, iar acest trend va continua, estimează analiştii.

O analiză publicată de Financial Times arată care sunt factorii care au influenţat această creştere şi care sunt şansele ca lucrurile să se agraveze.

Cererea şi oferta

Cel mai simplu motiv pentru creşterea preţului petrolului este faptul că cererea s-a majorat, iar oferta a rămas scăzută, în ultimele 18 luni. Stocurile de ţiţei acumulate în perioada 2014-2016 au fost în mare parte consumate din cauza cererii puternice, determinate de economia globală în plină expansiune şi de reducerea ofertei de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi a Rusia.

Agenţia Internaţională pentru Energie a transmis săptămâna trecută că OPEC ar putea anunţa în curând „misiune îndeplinită” scopul său de a reduce stocurile globale de petrol, pentru a creşte preţul.

OPEC şi Rusia

Se vor opri însă OPEC şi Rusia din a tăia stocurile, operaţiuni care de la  începutul anului 2017 au eliminat cel puţin 1,8 milioane de barili pe zi de pe piaţă? Majoritatea comercianţilor şi analiştilor cred că nu. Deşi Moscova şi-a exprimat o mai mare îngrijorare că un baril de petrol de 70 de dolari va stimulăa livrările rivalilor, cum ar fi gazele de şist din SUA, se pare că s-a mulţumit acum să menţină politica OPEC, al cărei lider de facto - Arabia Saudită - a indicat că crede că mai sunt multe de făcut.

Khalid al-Falih, ministrul saudit al energiei, a vorbit despre necesitatea stimulării de investiţii în zăcăminte noi. Arabia Saudită pregăteşte, de asemenea, listarea companiei petroliere de stat, Saudi Aramco, care ar putea beneficia de preţurile ridicate ale petrolului. De asemenea, va introduce reforme sociale şi economice pe scară largă în ţara extrem de conservatoare.

„Nu există niciun semn de la OPEC că vor să încheie această cursă”, a spus Bill Farren-Price, de la Petroleum Policy Intelligence. „Arabia Saudită are interese pe termen scurt în creşterea preţului petrolului din mai multe motive, printre care şi Aramco. A avea venituri suplimentare în acest moment o va ajută cu siguranţă”, a precizat el.

Riscuri geopolitice

Piaţa petrolieră monitorizează întotdeauna îndeaproape riscurile de întrerupere a aprovizionării care ar putea afecta echilibrul delicat al cererii şi ofertei. Iar atunci când consumabilele sunt deja relativ restrânse, ele pot avea o importanţă exagerată.

Cel mai vizibil risc imediat este posibilitatea foarte reală ca Donald Trump, preşedintele american, să aleagă să se retragă din acordul nuclear cu Iranul şi să reimpună sancţiuni asupra exporturilor sale de petrol. El va lua o decizie luna viitoare, iar Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a declarat săptămâna aceasta că se aşteaptă ca SUA să facă acest lucru.

În al doilea rând, este vorba despre Venezuela, unde producţia de ţiţei a scăzut deja cu cel puţin 500.000 de barili pe zi din cauza crizei economice şi politice din ţară, cu puţin semne că compania petrolieră de stat PDVSA va fi capabilă să inverseze această tendinţă.

Există, de asemenea, riscul unor sancţiuni suplimentare din partea guvernului lui Nicolás Maduro, care ar putea viza aprovizionarea cu petrol, în urma alegerilor de luna viitoare.

În al treilea rând, există conflictul dintre regele Arabiei Saudite, care face parte din OPEC, şi rebelii Houthi din Yemen. Houthi, care se bucură de sprijin din partea Iranului - un membru al OPEC şi principalul rival al Arabiei Saudite în regiune - au intensificat atacurile care vizează infrastructura petrolieră a Arabiei Saudite, considerată o încercare directă de a perturba ceea ce este numit „sângele” economiei sale.

În cele din urmă, Libia, unde producţia de petrol a revenit la aproximativ 1 milion de barili pe zi, rămâne extrem de instabilă la şapte ani de la izbucnirea războiului său civil.

Fondurile speculative

Fondurile de hedging şi alţi speculatori au fost atraşi de petrol în acest an, dar numai parţial din cauza riscurilor geopolitice.

Şisturile din SUA

Şisturile americane depăşesc aşteptările pentru creştere, producţia totală a SUA fiind estimată să se extindă cu aproximativ 10%, sau 1,4 milioane de barili pe zi în acest an.

Producătorii din Statele Unite generează, de asemenea, fluxuri libere de numerar din cauza preţurilor mai ridicate. Dar şi această creştere a producţiei a fost în mare parte absorbită de cererea în creştere.

„Economia petrolului de şist nu mai este cel mai important factor de stabilire a preţurilor”, a declarat Paul Horsnell, de la Standard Chartered.

„Toate aceste scenarii au dus la pariuri ridicate cu privire la preţul petrolului”, spune Gary Ross, şef al sectorului petrolier din cadrul S&P Global Platts, arătând că riscurile geopolitice din piaţa petrolieră sunt mai mari ca niciodată. „Riscul să existe o ruptură asimetrică acum este chiar mai mare decât a fost în timpul Primăverii Arabe”, a avertizat analistul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet