Societăţile care nu onorează contractele finanţate de UE vor fi excluse de la viitoarele licitaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice va întocmi o listă neagră pentru viitoarele licitaţii la Programul ISPA cu cei care nu-şi respectă angajamentele, a anunţat, la Târgu Mureş, Jakab Istvan,

Ministerul Finanţelor Publice va întocmi o listă neagră pentru viitoarele licitaţii la Programul ISPA cu cei care nu-şi respectă angajamentele, a anunţat, la Târgu Mureş, Jakab Istvan, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice. Jakkab, care răspunde de direcţiile generale Fonduri de Preaderare PHARE şi ISPA, a arătat că există societăţi care, deşi nu-şi onorează contractele, participă la licitaţii pentru executarea lucrărilor finanţate prin programul ISPA. Oficialul Finanţelor susţine că o astfel de listă există şi la Agenţia SAPARD, pentru a se evita acordarea executării unor lucrări finanţate din fonduri europene firmelor neseriose. "Trebuie să avem mare grijă ca firmele şi proiectanţii să se conformeze prevederilor contractuale. Dorim astfel ca aceia care au greşit să nu mai poată participa la licitaţii până nu îşi rezolvă problemele", a arătat Jakab Istvan. El crede că seriozitatea executanţilor lucrărilor trebuie să figureze în criteriile de eligibilitate care stau la baza licitaţiilor. Jakab a subliniat că există un memorandum de finanţare pentru Programul ISPA pentru cinci proiecte în domeniul transporturilor (infrastructură) şi opt proiecte de mediu. Unul dintre cele mai valoroase proiecte ISPA în domeniul mediului din România, în sumă totală de peste 28 milioane de euro, a fost câştigat şi este în implementare, de RA Aquaserv Târgu Mureş. Jakkab Istvan a subliniat că, în prezent, toată suma alocată prin ISPA, de 2,9 miliarde de euro, este acoperită cu proiecte. "Din această sumă, proiecte de aproximativ 1,9 miliarde de euro sunt în stadiul de licitaţie, din care pentru 1,7 miliarde de euro există deja contracte semnate".

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie