Sistemul bancar a avut anul trecut cele mai mari pierderi din istorie: 465 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierderile au fost determinate de agravareai procesului de deteriorare a calităţii portofoliilor de credite, dar şi de scăderea soldului creditelor FOTO Adevărul

Anul 2012 a fost unul greu pentru băncile din România. După euforia anilor de boom, când băncile dădeau credite fără număr, acum, reversul medaliei, volumul creditelor neperformante a crescut îngrijorător şi a afectat bilanţurile. Astfel, rezultatele financiare preliminate ale celor 40 de instituţii de credit de pe piaţa românească indică pierderi cumulate record în 2012, de 2,12 miliarde de lei (465 de milioane de euro).

Pierderile sunt aproape triple faţă de cele înregistrate în 2011, potrivit “Ziarului Financiar”.  În 2008, sistemul raportase cele mai mari câştiguri din istorie, peste 4,4 miliarde de lei.

2012 a fost al treilea an la rând în care sistemul bancar a înregistrat un rezultat negativ, aducând cea mai mare creştere a volumului pierderilor. Aceasta a fost consecinţa agravării procesului de deteriorare a calităţii portofoliilor de credite, dar şi a scăderii soldului creditelor, în condiţiile în care producţia de credite noi s-a prăbuşit, iar multe bănci au vândut pachete de active devenite neperformante.

Rezultate negative au înregistrat deopotrivă bănci mari şi mici. În 2011 pierderile cumulate ale băncilor au însumat 777 de milioane de lei, iar în 2010 circa 516 milioane de lei.

Potrivit unor calcule provizorii ale băncii centrale, la sfârşitul anului trecut rata creditelor neperformante din sistem a urcat la 18,2%, cu aproape patru puncte procentuale peste nivelul din anul precedent. Creşterea nu este surprinzătoare, având în vedere că economia nu şi-a revenit, au continuat să apară cazuri de insolvenţă printre companii, iar multe dintre creditele restructurate în primii ani de criză au ajuns să acumuleze noi restanţe, redevenind neperformante. 

De asemenea, piaţa bancară a fost zdruncinată de o serie de cazuri de fraudă care încă sunt în anchetă, iar nivelul ridicat al neperformanţei sugerează şi slăbiciuni la nivelul sistemelor de evaluare a riscului.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”