Sindicatele şi patronatele, în acord privind creşterea salariului minim la 1.200 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confederaţiile sindicale şi cele patronale au ajuns la un acord privind majorarea salariului minim la 1.200 de lei, din 1 ianuarie 2016, una din variantele luate în discuţie de Guvern fiind majorarea salariului cu îngheţarea la nivelul actual al taxelor plătite pentru acesta,a declarat Bogdan Hossu.

Confederaţiile sindicale şi cele patronale s-au întâlnit, vineri, cu ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice; Ana Costea, şi cu cel al Finanţelor, Anca Dragu, pentru noi negocieri privind majorarea salariului minim de la începutul anului viitor.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, la finalul discuţiilor, că toţi partenerii sociali au căzut de acord asupra faptului că salariul minim pe economie poate creşte la 1.200 de lei, însă sunt în discuţie două variante de lucru, conform Mediafax.

Liderul sindical a precizat că patronatele au propus ca majorarea să se aplice doar în cazul salariilor, nu şi pentru taxele şi impozitele care se plătesc pentru salariile minime (impozitele pe salariu, CAS), respectiv acestea să rămână îngheţate la nivelul de 1.050 de lei.

"A doua variantă este susţinută de sindicate şi de una dintre confederaţiile patronale şi se referă la majorarea necondiţionată până la 1.200 de lei. S-a stabilit că trebuie să construim cu Ministerul Muncii un mecanism de corecţie a salariului minim, care să aibă la bază şi coşul minim şi alte elemente. Aceste două variante vor fi analizate de către Guvern şi vor fi discutate în Consiliul Naţional Tripartit, în 28 decembrie, în Consiliul Economic şi Social, în 29 decembrie, urmând ca în 30 decembrie Guvernul să ia o decizie în şedinţa de Guvern", a mai spus Hossu.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, după prezentarea finală a bugetului pe 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că la începutul săptămânii viitoare va convoca comisia tripartită pentru o discuţie în acest sens.

Pe de altă parte, Cioloş a precizat că îl preocupă mai mult impactul anumitor decizii, legate de salariul minim, asupra câtorva sectoare "care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil".

  "Pe mine mă îngrijorează impactul nu atât asupra Bugetului de stat care este minim după ce deja au fost crescute salariile bugetarilor cu acel 10 la sută, sunt şi multe sectoare economice care nu lucrează la nivelul salariului minim şi am avut anumite contacte informale cu anumiţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, însă avem, pe de altă parte, şi câteva sectoare care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil şi acolo cred că trebuie să ne uităm mai atent să vedem care poate să fie impactul anumitor decizii asupra acestor sectoare", a punctat Cioloş, adăugând că este conştient de nevoia de a echilibra lucrurile între sectorul bugetar şi sectorul privat, dar pe de altă parte e important să facă lucrurile acestea în mod rezonabil şi având în vedere impactul pe care astfel de decizii poate să le aibă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, sâmbătă, premierului Cioloş ca, până cel mai târziu marţi, înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, Guvernul să transmită când şi cu cât va fi majorat salariul minim pe economie, precizând că este o "solicitare fermă" a formaţiunii sale.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani