Sindicat: Majorarea salariului minim cu doar 41 de lei este o batjocură. Seamănă cu ce a făcut Ceauşescu în '89

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorarea salariului minim cu 41 de lei net este o batjocură şi seamănă cu promisiunea lui Nicolae Ceauşescu din 1989 de a majora veniturile cu 10 lei, pentru a putea să mai rămână la putere, a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marius Ionescu, în timpul pichetului organizat în faţa Administraţiei Prezidenţiale.

Câteva zeci de sindicalişti, dintre care o mare parte poliţişti, din organizaţii afiliate Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA, au participat luni la pichetarea sediului Preşedinţiei, solicitând în principal creşterea salariului minim, anularea îngheţării salariilor din sistemul public şi creşterea pensiilor, dar şi respectarea altor drepturi ale lucrătorilor.

„Noi am ieşit în stradă şi pentru salariul minim, pentru că, în ultimii ani, o anumită guvernare a demonstrat că salariul se poate mări de la 600 de lei cât era acum câţiva ani, la 2.300 de lei. Astăzi este 2.300 de lei. Se poate, dragi români! Cine spune că nu se poate este un mincinos. România este o ţară bogată, o ţară care are resurse, o ţară care nu se compară cu multe alte ţări care au un nivel de trai ridicat. La noi în România trebuie pentru acest popor să fie un nivel de trai ridicat. Constituţia prevede că românii au dreptul la un salariu decent şi la o pensie decentă. Aceşti 41 de lei cu care ei au mărit în acest an salariul minim este o batjocură. Este, dacă vreţi, o asemănare cu cea a făcut Ceauşescu în '89, când a promis 10 lei, dacă îl lăsăm să fie în continuare preşedinte. Eu am fost şi la Revoluţie, în 1989, am fost şi acum 10 ani, aici în faţa Palatului Cotroceni, când un fost preşedinte a făcut acelaşi lucru, a tăiat salariile şi pensiile. Ce s-a întâmplat atunci în România? Care a fost cel mai afectat mediu, cel bugetar sau cel privat? Au fost oameni care s-au sinucis, drame, familii distruse, afaceri trase pe dreapta, economia s-a dus în cap, oamenii nu mai aveau ce să mai mănânce, ce să ducă acasă, la familie. Noi nu vrem ca acest lucru să se repete. Aceşti guvernanţi trebuie să respecte poporul român, să nu ne plece oamenii afară din ţară! De aia ne pleacă românii din ţară, pentru că ţara asta nu le oferă nimic. Noi aici suntem în stradă ca să apărăm dreptul românilor la un nivel de trai decent, la un salariu decent, la o pensie decentă”, a afirmat Marius Ionescu.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a apreciat că "îngheţarea" salariilor din sistemul public reprezintă, practic, o tăiere a acestor salarii.

„Revendicările noastre sunt 'dezgheţarea' salariilor şi a pensiilor. Aceşti guvernanţi, anul trecut, în campanie electorală, n-au spus că e o problemă cu Covid-ul sau cu bugetul. Anul trecut, legile au mers cum au mers, Legea salarizării, Legea pensiilor, însă, după ce a trecut campania electorală, surpriză: aceşti domni s-au văzut în palate şi surpriză pentru poporul român - îngheţarea salariilor şi a pensiilor. Noi am ieşit astăzi în stradă nu pentru noi, poliţiştii, pentru că eu reprezint poliţiştii, dar reprezint şi poporul român, pentru că noi avem familii, iar în familiile noastre sunt profesori, învăţători, medici, asistenţi, oameni care au o afacere sau oameni angajaţi în mediul privat. Aceşti oameni au dreptul la un salariu decent, la o pensie decentă. Aceşti guvernanţi nu că au îngheţat salariile şi pensiile, aceasta este o minciună. Ei au tăiat salariile şi pensiile: Legea salarizării prevede un nivel al salariului care nu este respectat de actuala clasă politică care guvernează România; Legea pensiilor pentru militari şi pentru poliţişti prevede o pensie care trebuia să fie mai mare şi care acum este mai mică şi asta înseamnă o tăiere. Pensionarilor din România le-au promis un nivel mai mare al pensiilor, cum prevede legea, iar dânşii, dând un nivel mai mic al pensiilor, practic au tăiat pensiile. Ce le rezervă actuala clasă politică copiilor noştri?”, a susţinut Ionescu.

El a avertizat că tot mai mulţi oameni vor ieşi în stradă în cazul în care Guvernul nu va renunţa la decizia de îngheţare a salariilor angajaţilor din sistemul public.

„Domnul preşedinte sperăm să îşi intre în rolul pe care îl are conform Constituţiei şi să nu mai spună că nu poate de fapt să se respecte legea. Dânsul a jurat, a depus un jurământ de credinţă faţă de poporul acesta şi îi cerem să-l respecte. Atât şi nimic mai mult. Noi nu vrem măriri de salarii, vrem ca legea în ţara asta să nu fie respectată doar de poliţişti, doar de militari, doar de celelalte categorii sociale, doar de români. Respectarea legii trebuie să înceapă de la cei care sunt reprezentanţii statului român, de la preşedintele Iohannis, care trebuie să stea de vorbă cu Guvernul şi să transmită acest mesaj al nostru, care este unul de fermitate, că nu vom pleca din stradă şi vom avea mai mulţi oameni în stradă zi de zi, până când nu vor aplica legea”, a încheiat Marius Ionescu.

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%