Sindicaliştii, nemulţumiţi de îngheţarea sporurilor şi celelalte măsuri de austeritate: Va scădea calitatea vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de ordonanţă care prevede plafonarea indemnizaţiilor, sporurilor, premiilor, dar şi neplata orelor suplimentare sau acordarea tichetelor valorice va scădea puternic nivelul de trai, a declarat pentru „Adevărul” Liviu Apostoiu, prim-vicepreşedintele Cartel Alfa.

„În primul rând vă spun că această ordonanţă nu a fost nicăieri supusă dezbaterii publice. Nu a trecut nici prin Comisia de Dialolg Social şi nici prin Consiliul Economic şi Social. Aceste prevederi pot duce la micşorarea veniturilor bugetarilor sau, în cel mai fericit caz, la stagnarea lor. Adică vă spun că majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie nu se va vedea şi în veniturile lor. Consider că nu e normală nici prevederea care dispune plata eşalonată, pe 5 ani, a veniturilor restante pentru care instanţa s-a pronunţat definitiv”, a declarat Liviu Apostoiu.

Acesta a amintit de programul de guvernare asumat de coaliţie prin care susţineau că românii vor trăi mai bine, datorită lor.

”Nu ştiu cum îşi vor onora promisiunile, cum le vor aplica ad-literam în aceste condiţii. Vor fi pierderi salariale. În plus, nimeni nu garantează că nu vor creşte preţurile. Şi în astfel de condiţii, sigur va scădea calitatea vieţii”, a precizat Apostoiu.

Un proiect de ordonanţă de urgenţă aflată în posesia „Adevărul” limitează drastic cheltuielile statului, atât în privinţa veniturilor bugetarilor, cât şi a achiziţiilor publice, scopul declarat în sprijinul adoptării ordonanţei de urgenţă fiind acela de a nu depăşi deficitul bugetar şi a asigurării banilor necesari creşterii punctului de pensie din toamna anului viitor.

În preambul, iniţiatorii arată că s-a ţinut cont de „prevederile Programului de guvernare 2017 - 2020 referitoare la adoptarea în anul 2019 a unor măsuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii, majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari”, dar şi de faptul că „indemnizaţiile cu caracter reparatoriu acordate în conformitate cu legile speciale se suportă din bugetul de stat iar neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2019 ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice”.

Toate indemnizaţiile şi sporurile se plafonează. Fără bilete de valoare şi indemnizaţie de hrană

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2019, toate indemnizaţiile cu caracter reparatoriu acordate bugetarilor vor fi plafonate la nivelul din 2018, în această categorie intrând „ cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice.

În anul 2019 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Proiectul de ordonanţă prevede şi că munca suplimentară nu va fi răsplătită altfel decât prin acordarea unor zile libere.

Excepţie fac doar militarii, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională. 

Pe de altă parte, proiectul prevede că, în anul 2019, instituţiile şi autorităţile publice nu vor acorda bilete de valoare şi nici premii şi indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă.

În ce priveşte personalul sanitar, acesta va primi indemnizaţia de hrană la nivelul celei din acest an.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat