Sindicaliştii cer Ministrului Economiei o întâlnire urgentă şi soluţii pentru Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Univers cere o întâlnire urgentă cu reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), la care să fie prezentate măsurile ce vor fi adoptate pentru eficientizarea activităţii companiei Hidroelectrica.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Univers, organizaţie sindicală reprezentativă la nivel de SC Hidroelectrica SA, precizează vineri, într-un comunicat de presă, că a luat act „cu îngrijorareâ" de faptul că instanţa a aprobat cererea Consiliului de administraţie de intrare în insolvenţă prin reorganizare judiciară şi solicită MECMA organizarea unei întâlniri de urgenţă, în cadrul căreia să fie prezentate motivele ce au condus la luarea acestei decizii, măsurile care vor fi luate „împotriva celor care se fac vinovaţi de situaţia economico-financiară dezastruoasă invocată de consiliul de administraţie" şi, nu în ultimul rând, măsurile care vor fi adoptate pentru eficientizarea activităţii companiei.

Sindicaliştii mai transmit ministerului că doresc ca SC Hidroelectrica SA să scape de contractele de vânzare a energiei electrice cu aşa-zişii „băieţi deştepţi", considerate „contracte oneroase de retehnologizare" a grupurilor energetice de la Porţile de Fier I, Porţile de Fier 2 şi de pe râul Olt şi de alte contracte de acest tip, precizând că nu au făcut decât să complice situaţia societăţii, dar şi să se ajungă în situaţia în care grupurile energetice retehnologizate să nu mai funcţioneze.

Tribunalului Bucureşti a admis, miercuri, deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul Hidroelectrica, a declarat avocatul Remus Borza, precizând că soluţia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, însă este executorie.

Borza a precizat că decizia Tribunalului Bucureşti de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica este executorie şi va fi pusă în aplicare imediat.
Potrivit lui Remus Borza, instanţa a numit Euro Insol SPRL ca administrator judiciar în cazul procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica.

Administratorul judiciar va începe procedurile prin care va trebui să readucă Hidroelectrica la profit, a precizat Remus Borza.

Firma Euro Insol, deţinută de Borza, a mai fost desemnată recent administrator judiciar al complexului expoziţional Romexpo şi al UCM Reşiţa şi gestionează totodată şi alte proiecte aflate în insolvenţă, precum Asmita Gardens, Ibiza Sol, Uztel, RHS, Servtrans sau Plafar.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a confirmat decizia de deschidere a procedurii insolvenţei în cazul Hidroelectrica, precizând că adminsitratorul judiciar stabilit de instanţă este Euro Insol SPRL.

Laura Andrei a precizat că prin această decizie s-au impus toate obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în această materie.
Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, a mai spus Laura Andrei.

„MECMA atrage atenţia asupra următoarelor aspecte: nu se are în vedere şi nu va fi promovată nicio acţiune de înstrăinare a unor active dedicate Sistemului Energetic Naţional, nu se are în vedere şi nu va fi promovat niciun mecanism de scădere a capacităţilor de producţie a energiei electrice, nu se are în vedere şi nu va fi promovat niciun mecanism de vânzare a acţiunilor deţinute de statul român la acest operator economic", se arată într-un comunicat al MECMA.

Potrivit MECMA, în urma reorganizării, se are în vedere creşterea eficienţei energetice şi economice în procedura de energie electrică, valorificarea potenţialului hidroenergetic neamenajat şi atragerea capitalului privat în proiectele de dezvoltare şi retehnologizare, precum şi diversificarea şi valorificarea serviciilor de sistem asigurate.

Hidroelectrica SA a cerut Tribunalului Bucureşti, la finele săptămânii trecute, intrarea în insolvenţă.
Consiliul de Administraţie a decis să solicite intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica din cauza scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor, a informat compania, care a menţionat că toate contractele vor fi continuate „în condiţii de eficienţă, transparenţă şi legalitate".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă