Silvio Berlusconi s-a îmbogăţit cu 8 milioane de euro anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Silvio Berlusconi, unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni italieni, a declarat venituri impozabile în 2011 în valoare de 48 de milioane de euro.

Premierul în funcţie al Italiei, Mario Monti, are venituri de "doar" 1,5 milioane de euro, relatează AFP.

Berlusconi a declarat venituri de 48,18 milioane de euro în 2011, cu aproximativ opt milioane de euro mai mult decât în anul anterior, potrivit informaţiilor cu privire la veniturile politicienilor date publicităţii luni de către Camera Deputaţilor.

Între modificările din patrimoniul său, el a declarat achiziţionarea unei vile în Lampedusa, o mică insulă italiană care s-a confruntat cu un val de imigranţi clandestini vara trecută. El s-a angajat în faţa locuitorilor, în cadrul unei vizite, să achiziţioneze o casă pe această insulă, ca dovadă a atenţiei sale faţă de aceasta şi problemele sale.

În schimb, fostul şef al Guvernului a vândut un teren de pe Insula Antigua, în Caraibe, pe care mai mai are un alt teren şi o vilă.

În ceea ce priveşte patrimoniul său global, Silvio Berlusconi este de-acum, potrivit revistei Forbes, cel de al şaselea cel mmai bogat cetăţean italian, deţinând împreună cu familia sa un patrimoniu în valoare de 5,9 miliarde de dolari şi clasându-se pe locul 169 în topul mondial.

Succesorul său, fostul comisar european Mario Monti, a declarat, în schimb, venituri în valoare de 1.513.000 euro, în timp ce patrimoniul său cuprinde diverse bunuri imobile şi două maşini Lancia, una din 1995, iar cealaltă din 1998.

Între şefii de partide, cel mai "bogat" este Gianfranco Fini, liderul FLI (dreapta) şi preşedintele Camerei Deputaţilor, care a declarat venituri în valoare de 201.115 euro în 2011, urmat de Antonio Di Pietro, un fost magistrat şi lider al formaţiunii Italia Valorilor (IdV, de stânga, aflat în opoziţie), cu 182.207 euro.

Angelino Alfano, secretarul general al Poporului Libertăţii (PdL), partidul lui Berlusconi, a declarat venituri în valoare de 169.317 euro, iar Pier Luigi Bersani, liderul Partidului Democrat (PD), principala formaţiune de stânga, a declarat venituri de 136.885 de euro.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”