Şi BERD şi-a redus estimările privind creşterea economică a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai o zi de când Comisia Europeană a revizut în scădere creşterea economiei României din acest an, o altă instituţie îşi reduce estimarea: BERD previzionează că ţara noastră va înregistra o creştere economică de 3,2%, faţă de un avans de 3,6% estimat în noiembrie. Estimările sunt cu cel puţin 2% mai mici decât creşterea economică estimată de Guvern la formarea bugetului României pe 2019.

Pentru 2020, BERD se aşteaptă tot la o expansiune de 3,2% a PIB-ului României.

Previziunile BERD vin după ce marţi Comisia Europeană a revizuit în scădere, la 3,3% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, în condiţiile în care, în luna ianuarie, Executivul comunitar indica un avans al produsului intern brut de 3,8%. Pentru anul viitor, CE estimează continuarea declinului economiei, creştere economică fiind prognozată la 3,1%, faţă de 3,6% în ianuarie.

În Prognoza de primăvară 2019 - 2022, elaborată recent de Comisia de Strategie şi Prognoză, estimarea privind creşterea economiei în acest an a fost menţinută la 5,5%, însă valoarea nominală a produsului intern brut a fost revizuită în creştere uşoară la 1.031 miliarde de lei, de la 1.022 miliarde de lei în varianta de iarnă. Neschimbate au rămas şi prognozele de creştere pentru următorii trei ani, la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022.

La începutul lunii aprilie a acestui an, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere la 3,1%, de la 3,4%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2019.

Prognozele FMI sunt mai pesimiste decât cele ale Băncii Mondiale, care şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind evoluţia economiei româneşti atât în 2019, de la 3,5% cât estima în ianuarie până la 3,6%, cât şi pentru 2020, de la 3,1% până la 3,3%.

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA).

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top. Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în ţară în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanţare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul