Sfaturi despre bursă ale unor investitori: La bursă, ca şi în relaţiile sociale, trebuie să ştii când să te distanţezi ca să înţelegi mai bine unele lucruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece oameni interconectaţi de pasiunea pentru bursă îşi spun poveştile în cartea „Prima mea investiţie”, care va fi lansată de Bursa de Valori Bucureşti, în data de 17 august.

Cartea a fost realizată în concordanţă cu ideile inerente proiectului „Ziua Naţională a Investiţiilor” din 15 mai.

Cartea spune povestea unor investitori care şi-au descoperit pasiunea pentru bursă devreme, încă din liceu, sau mai târziu, după împlinirea vârstei de 50 de ani. Sunt persoane cu vieţi diferite, cu experienţe diverse, împrăştiaţi în toată România sau peste mări şi ţări. Redăm mai jos fragmente din poveştile a doi dintre aceşti investitori.

„Creşterile pe bursă sunt ca un magnet”       

Prima poveste din carte este a lor Alexandru Gadea, de 36 de ani, din Bucureşti. „Alex este inginer constructor, fără prea multe tangenţe cu domeniul financiar. De ani buni lucrează la o multinaţională germană, unde face drumuri, poduri şi autostrăzi şi are, uneori, sute de oameni în coordonare. La bursă însă este un lup singuratic. Programul de dimineaţă a devenit unul standard, mai ales în ultimii patru ani, şi include în mod obligatoriu consultarea site-ului Bursei de Valori Bucureşti şi o trecere în revistă a graficelor şi datelor companiilor în care îşi doreşte să investească. Încearcă să nu rateze şansa şi, dacă pe parcursul unei zile vede ceva profitabil, atunci vinde. Creşterile pe bursă sunt ca un magnet, «iar eu am nişte bani şi încep să urmăresc»”, arată un fragment din povestea lui. „Alex are câţiva ani de experienţă, dar nu se consideră un investitor avansat, adică unul pentru care tranzacţionarea nu este doar pasiune ci şi o meserie ca să îi asigure principala sursă de venit. Pentru Alex, bursa este o metodă de a depozita banii, oricât de ciudată ar părea această afirmaţie, şi de a obţine randament mare, chiar şi cu posibilitatea de a pierde uneori”, se mai arată în carte.

Potrivit acesteia, „la bursă, ca şi în relaţiile sociale, trebuie să ştii când să te distanţezi ca să înţelegi mai bine unele lucruri. În accepţiunea financiară a lui Alex, aceasta înseamnă diversificare. A renunţat aproape complet la depozite, dar nu şi la fondurile de investiţii, ceva plasamente în aur şi, mai nou, s-a gândit să investească o parte a banilor în domeniul imobiliar”.

„Trecerea spre această ultimă etapă a venit şi ca o provocare”

Pentru Iulian Ciobescu, 28 de ani, din Moreni, 22 februarie anul acesta este ziua în care a făcut prima tranzacţie la bursă. „Nu era novice întru totul: în ultimii patru ani a investit în fonduri mutuale cu o componentă de 100% acţiuni. şucrează în domeniul bancar şi printre produsele de care este responsabil se numără şi fondurile de investiţii”. Dar nu aceasta este legătura care l-a determinat să investească acum patru ani în fonduri mutuale şi, din 22 februarie, la bursă. „Este pasionat, nu îl sperie riscurile şi nici pierderile. Este în acelaşi timp prudent, după cum reiese din primele sale investiţii la bursă unde, până se va fi obişnuit cu termenii şi piaţa, nu a aruncat sume mari de bani. Al treilea motiv este randamentul. Drumul său de investitor în căutarea unor randamente tot mai mari a fost unul clasic: depozite bancare, fonduri mutuale şi recent, bursă. Trecerea spre această ultimă etapă a venit şi ca o provocare, «să văd dacăpot şi aici», după cum recunoaşte Iulian”, arată povestea sa.  

 

Mai multe pentru tine:
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
„Eroii din Harkov” care au salvat 48 de copii din grădinița lovită de dronă rusă. „Nu a plâns. Doar se uita drept în ochii mei”