Sevil Shhaideh creşte cu 75% salariile unor angajaţi din MDRAP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru acoperirea majorării salariale este nevoie de 2 milioane lei în 2017 şi 7,5 milioane lei în 2018, pe perioada de derulare a Programului naţional de Dezvoltare locală, de care se ocupă aproximativ 100 de persoane din cadrul ministerului.

„Prin excepţie de la Legea-cadru nr. 153/2017 privind  salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene care gestionează Programul, beneficiază de o majorare a salariului de bază de 75%, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru program, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare, în limita bugetului aprobat. Procedura de acordare a majorării se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene”, se arată în proiectul de ordonanţă pentru completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, postat joi pe site-ul MDRAP.

În nota de fundamentare a proiectului se menţionează că majorarea este similară celei acordate personalului care gestionează fonduri europene. 

„Suma necesară pentru acoperirea majorării salariale este de aproximativ 2.000.000 lei în anul 2017, respectiv de aproximativ 7.500.000 lei anual începând cu anul 2018, pe perioada de derulare a programului, cuantum fiind evaluat pentru un număr de 100 de persoane estimat ca fiind necesar a fi implicate în gestionarea tuturor activităţilor pentru implementarea programului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă semnat de ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh.  

Pentru programul de dezvoltare locală s-au obţinut credite de 30 miliarde lei

Programul naţional de dezvoltare locală conţine două etape, una în care au fost incluse obiectivele de investiţii aflate în finanţare la data de 31 decembrie 2016, iar cea de-a doua pentru programarea bugetară 2017-2020, în cadrul căreia se va asigura finanţarea a 9.500 obiective de investiţii noi introduse în program, din care 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

„Finanţarea Programului naţional de dezvoltare locală în perioada 2017-2020 se face în conformitate cu art. 26 alin. (7) din Legea nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017 şi art.IV alin.(1) din O.U.G. nr. 6/2017, prin care s-au aprobat credite de angajament în cuantum de 30.000.000.000 lei”, se arată în documentul citat.

În anul 2017 au fost depuse peste 13.000 de solicitări de finanţare, pentru realizarea de obiective de investiţii din toate domeniile eligibile prin PNDL etapa a II-a, în cuantum total solicitat pentru finanţare de aproximativ 66 miliarde lei.

În urma selectării obiectivelor de investiţii propuse la finanţare în perioada 2017-2020, au fost incluse 887 creşe şi grădiniţe, 838 unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare/extindere/reabilitare/ modernizare/dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional şi 6.851 obiective de investiţii.

„La acest moment, prin Program se gestionează implementarea unui număr de aproximativ 11.500 de obiective de investiţii, incluse în cele două etape ale programului, activitatea de implementare fiind susţinută de un număr mic de personal raportat la volumul mare de activitate. Cadrul legislativ actual nu permite motivarea corespunzătoare a personalului implicat în derularea programului, prin raportare la complexitatea muncii şi la responsabilitatea angajării şi gestionării fondurilor publice, astfel încât este necesară crearea bazei legale pentru stimularea personalului implicat în derularea programului”, justifică ministerul necesitatea aprobării proiectului de ordonanţă.

   

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor