Senatul a reglementat activitatea lucrătorilor casnici. Ce valoare vor avea tichetele pe care le-ar putea primi aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, prin care se introduce posibilitatea remunerării acestuia în tichete cu valoare nominală de 15 lei.

Potrivit datelor transmise de Agerpres, actul normativ reglementează modul în care persoane fizice, prestatori casnici fiind, vor putea desfăşura activităţi casnice ocazionale în beneficiul altor persoane şi remunerarea acestora în tichete de activităţi casnice, valoarea nominală a unui tichet de activităţi casnice fiind de 15 lei. 

Sursa citată menţionează că numărul de tichete pe care îl va primi prestatorul casnic este cel negociat cu beneficiarul casnic anterior începerii activităţii.

Prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului. Activitatea trebuie să se desfăşoare în gospodăria beneficiarului casnic. Tichetul de activităţi casnice se achiziţionează de la oricare dintre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Proiectul, iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, stabileşte că angajaţii pot beneficia de aceste tichete şi sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.

Pentru veniturile realizate din desfăşurarea activităţii, prestatorul casnic datorează impozitul pe venit şi contribuţia de asigurări sociale, dar nu are calitatea de contribuabil/plătitor de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, cu excepţia articolului 13 alineatul (1), care prevede că „în scopul aplicării prezentei legi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale înfiinţează, până la 1 ianuarie 2024, Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice".

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant