Şeful Wizz Air: Tarom şi Blue Air sunt ţinute în viaţă de ajutoarele de stat. Nu-şi plătesc furnizorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
József Váradi, CEO Wizz Air Foto Adevărul

Şeful companiei aeriene ungare Wizz Air a lansat un nou atac asupra companiilor aeriene româneşti Tarom şi Wizz Air, acuzându-le că nu-şi plătesc furnizorii şi că supravieţuiesc doar datorită ajutoarelor financiare venite din partea statului român.

József Váradi, CEO Wizz Air, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei monitorulcj.ro că cele două companii aeriene româneşti, Tarom şi Blue Air, „sunt în faliment tehnic” şi sunt „ţinute în viaţă de tot felul de ajutoare de stat şi de guvern”.

„Wizz Air este singura companie aeriană din România care este la zi cu plăţile şi care i-a plătit pe toţi, inclusiv în pandemie, potrivit acordurilor comerciale. Restul companiilor aeriene nu-şi plătesc (integral) furnizorii, pentru că sunt în faliment tehnic, dar evident sunt ţinute în viaţă de tot felul de ajutoare de stat şi de guvern. Noi nu am beneficiat de planuri de salvare, singuri ne-am administrat lichidităţile şi i-am plătit pe toţi la timp. (...)

Pot vorbi despre Tarom sau Blue Air, aceste companii au probleme financiare şi se îndreaptă spre eşec, nu plătesc, se îndreaptă spre faliment, dar din nu ştiu ce motive încă se află pe piaţă şi efectuează zboruri. Vom trăi şi vedea ce se întâmplă cu aceste companii”, a declarat în urmă cu ceva timp József Váradi, CEO Wizz Air.

Miercuri, 5 mai a.c., Tribunalul Uniunii Europene a anunţat că a respins contestaţia depusă de Wizz Air în privinţa ajutorului de stat de 36,66 milioane de euro primit de TAROM în timpul pandemiei de Covid-19, care a fost aprobat de autorităţile de reglementare a concurenţei din UE.

Tribunalul General al Uniunii Europene, a doua cea mai înaltă curte a UE, a menţinut aprobarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat din 2020.

Ajutorul a fost compatibil cu regulile pieţei interne ale UE, a spus tribunalul, deoarece a urmărit să prevină dificultăţile sociale pe care o întrerupere a serviciilor TAROM le-ar fi cauzat pentru conectivitatea regiunilor din România.

Ajutorul, pe care România l-a dezvăluit comisiei în februarie 2020, a constat într-un împrumut pentru finanţarea nevoilor de lichiditate ale TAROM, rambursabil după şase luni.

Comisia a aprobat ajutorul în aceeaşi lună.

Wizz Air a încercat să anuleze decizia comisiei, susţinând că ajutorul nu a îndeplinit două condiţii, că a contribuit la un obiectiv de interes comun şi că TAROM nu ar fi trebuit să primească ajutor de salvare înainte.

Instanţa UE a spus că un obiectiv de interes comun include prevenirea dificultăţilor sociale sau a eşecului pieţei, iar comisia a avut dreptate să considere acest lucru ca fiind un risc, având în vedere starea proastă a infrastructurii rutiere şi feroviare a României.

Aceasta a spus că poate fi acordat un ajutor suplimentar dacă au trecut cel puţin 10 ani de la restructurarea anterioară şi că acesta a fost cazul TAROM.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie