Şeful INS: Datele privind evoluţia PIB vor fi publicate conform calendarului. Am expune în mod neplăcut instituţia dacă nu am proceda astfel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Institutul Naţional de Statistică va publica datele privind evoluţia PIB în trimestrul al treilea vineri, 14 noiembrie, cu două zile înaintea turului al doilea la alegerile prezidenţiale FOTO adevărul

Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, dă asigurări că datele privind evoluţia Produsului Intern Brut (PIB), care conform calendarului trebuie publicate vineri, 14 noiembrie, înaintea turului al II-lea de la alegerile prezidenţiale, vor fi făcute publice la data stabilită şi nu vor fi decalate, aşa cum arătau mai multe zvonuri în ultimele săptămâni.

„Chiar dacă nu ştiu de pe acum care vor fi datele ce urmează să fie anunţate în 14 noiembrie (conform calendarului, dată la care INS publică datele PIB pe trimestrul al - n.r.), acestea vor fi făcute publice confirm calendarului. Am expune în mod inutil şi neplăcut instituţia noastră dacă nu am proceda astfel, întrucât dacă pe trimestrul al treilea vom înregistra creştere economică faţă de trimestrul al doilea, unii ne-ar acuza că am vrut să ascundem acest lucru din raţiuni electorale, iar dacă ar fi scădere am fi acuzaţi de cealaltă parte a spectrului politic. Ori, noi aici nu facem politică“, a declarat Tudorel Andrei, potrivit HotNews.ro.

În ultimele săptămâni au circulat zvonuri potrivit cărora INS ar putea „decala“ data privind anunţul evoluţiei PIB, această fiind fixată între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor. 

  

 „Pot să va spun că, deocamdată, nu s-a pus problemă unei decalări a termenului de diseminare a PIB - date semnal“, a declarat şi Adriana Ciuchea, responsabilă pentru calculul PIB din partea INS.

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Produsul intern brut a scăzut în trimestrul al doilea cu 1% faţă de primul trimestru, iar creşterea anuală a coborât semnificativ atât la nivel trimestrial, de la 3,9% la 1,2%, cât şi semestrial, la 2,4% serie brut şi 2,6% serie ajustată sezonier, cu mult sub estimările autorităţilor, de 3,5% pe an.

Cei mai mulţi analişti economici se aşteaptă ca economia românească să înregistreze o scădere şi în trimestrul al treilea al acestui an, prelungind astfel recesiunea.   

  

Citiţi mai multe pe Hotnews.ro

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”