Şeful Fondului de Garantare a Asiguraţilor, Cristian Roşu, este favorit pentru a prelua şefia ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), Cristian Roşu, este favorit pentru a prelua postul de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), ocupat în prezent de Mişu Negriţoiu, au declarat, News.ro, surse din piaţa asigurărilor. Roşu a declarat că nu este rudă cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, aşa cum s-a vehiculat în presă, că nu i s-ar fi propus această funcţie şi că nu ştie dacă ar accepta-o.

Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa.

Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica - ASF.

În luna octombrie a anului trecut, comisiile reunite din Senat şi Camera Deputaţilor au votat în unanimitate revocarea din funcţie a lui Mişu Negriţoiu. Parlamentarii i-au reproşat lui Negriţoiu slaba performanţă obţinută în această funcţie, în contextul în care piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA se confruntă cu falimente şi situaţii financiare instabile.

Procedura de demitere a lui Negriţoiu s-a dovedit a fi complicată, iar parlamentari PSD şi PNL au cerut simplificarea acesteia. În februarie, parlamentarii ar putea vota în plen pentru demiterea acestuia şi pentru numirea unui nou preşedinte al ASF.

În piaţă, pentru preluarea funcţiei de şef al ASF este vehiculat insistent numele lui Cristian Roşu, şeful Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

”Cred că Roşu este cel mai potrivit, în acest moment, să preia şefia ASF. Cred că el are şanse 90% să preia acest post”, a declarat preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean, pentru News.ro.

Roşu are o experienta de peste 15 de ani in domeniul financiar, având şi funcţia de director general al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

El beneficiază de o imagine mai degrabă bună în rândul jucătorilor din piaţă.

”Am o părere bună despre dânsul, este o persoană cu care se poate lucra”, a afirmat, pentru News.ro, Preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), Bogdan Andriescu.

Din luna mai a anului trecut, Roşu îndeplineşte funcţia de director general al FGA, poziţie din care a gestionat inclusiv cererile de plată pentru două firme de asigurări intrate în faliment, Astra şi Carpatica.

Contacat de News.ro, Roşu a declarat că nu i s-a propus această funcţie şi nu ştie dacă ar accepta o eventuală propunere.

”Este o decizie pe care o voi lua în funcţie de multe variabile. Acum nu ştiu dacă aş accepta o astfel de propunere”, a spus Roşu, pentru News.ro.

Viitorul şef al ASF se va confrunta rapid cu provocări majore, avertizează cunoscătorii pieţei. 

”Roşu nu este o variantă rea pentru acest post, dar nici una prea bună. Este greu să găseşti, în actualul context tulbure al pieţei asigurărilor, o persoană potrivită. Se va termina în curând perioada de plafonare a tarifelor RCA şi am putea asista la o explozie a preţurilor, iar şeful ASF va trebui să gestioneze nişte probleme foarte mari”, a comentat o sursă din piaţă, pentru News.ro. 

În plus, Parlamentul trebuie sp numească un nou vicepreşedinte al ASF pentru piaţa asigurărilor, în locul lui Marius Vorniceanu, care şi-a anunţat demisia din această funcţie în septembrie 2016.

Un nume vehiculat pentru această funcţie este fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, variantă considerată nepotrivită de jucătorii din piaţă.

”Nu cred că Chiţoiu este o variantă bună pentru funcţia de vicepreşedinte, deşi are o puternică susţinere politică. Nu are experienţă pe piaţa asigurărilor, iar soţia lui a avut probleme în trecut. Nu cred că ar accepta, dacă i s-ar propune această funcţie, ar fi prea complicat pentru el”, au declarat surse consultate de News.ro.

Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru şi fostă directoare a Direcţiei Avizări din ASF, a fost condamnată la un an cu suspendare, în martie 2016, în dosarul ASF-Carpatica.

În acelaşi dosar, Ilie Carabulea, fondator al firmei de asigurări Carpatica Asig, a fost condamnat la şase ani şi şase luni, cu executare, pentru fapte de corupţie. Ambele decizii nu sunt definitive.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie