Şeful CNADNR a făcut inspecţii de zi şi de noapte pe şantierul lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, care ar trebui redeschis circulaţiei în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor, a inspectat timp de două zile, în 17 şi 18 august, şantierul lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, supranumit "autostrada scufundată", pentru a se asigura că lucrările sunt în grafic şi că termenul anunţat de autorităţi pentru redeschiderea circulaţiei poate fi respectat.


 Fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, şi actualul titular al portofoliului, Sorin Buşe, au anunţat că termenul pentru finalizarea refacerii porţiunii cu probleme de pe lotul 3 este luna septembrie.

Termenul a fost asumat şi de directorul general al CNADNR, chiar dacă unii specialişti se îndoiesc că poate fi respectat dacă lucrările de remediere a problemelor grave de structură sunt realizate corespunzător.
 În 9 august, CNADNR a avizat soluţia tehnică ppropusă de firma Road Consulting pentru porţiunea de câteva sute de metri demolată,  care ar trebui să rezolve în special problema apei freatice.

Însă deşi a dat asigurări în ultima perioadă că lucrările vor fi gata la timp, şeful CNADNR a preferat să verifice pe şantier dacă lucrările sunt în grafic.

"Vizitele pe şantiere vor fi din ce în ce mai dese pentru că prefer să discut cu cei responsabili la faţa locului. Ritmul şi monitorizarea proiectelor rămân principalele direcţii. Odată cu refacerea corpului autostrăzii le-am cerut constructorilor să demareze lucrările şi la celelalte puncte cu deficienţe astfel încât atunci când vom da în folosinţă lotul 3 să o putem face în condiţii de maximă siguranţă a traficului", a declarat Homor după vizitele pe şantier, citat într-un comunicat al CNADNR.

Directorul general al companiei a anunţat că va monitoriza în continuare "cu mare atenţie" activitatea de pe şantier, astfel încât să fie respectat graficul de lucrări.

Lucrările de refacere a porţiunii cu probleme de pe lotul 3 sunt realizare începând din aprilie de către CNADNR, în regie proprie, şi ar trebui finanţatate din garanţia depusă de constructorul italian, executată de compania de drumuri.

Potrivit CNADNR, lucrările sunt realizate în regim susţinut, inclusiv noaptea.
 CNADNR, o companie-mamut, cu bugete de miliarde de lei în fiecare an, a fost criticată de mai multe ori în ultimul timp de premierul Dacian Cioloş, care îi reproşează lipsa de performanţă.

"CNADNR-ul, în structura actuală, este un colos cu picioare de lut şi fără o restructurare a mecanismelor de investiţii nu va performa. De aceea, această instituţie va fi reformată", a declarat premierul, într-un interviu publicat vineri de Hotnews.ro.

Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta, candidat la alegeri.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.

Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, lung de 22 de kilometri, a fost realizat în urma unui contract încheiat în 2011 între CNADNR şi grupul italian Impregilo,  devenit ulterior Salini-Impregilo. Contractul a fost reziliat în ianuarie 2016, după ce grupul italian a refuzat să remedieze deficienţele fără bani în plus.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima