Şeful CFR SA spune că nu a primit ordin de restructurare: Da, şi eu sunt un monstru sacru. Organigrama a fost aprobată de ministrul Cuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful CFR SA spune că ministrul Transporturilor şi Consiliul de Administraţie nu i-a dat nicio dispoziţie de restructurare, actuala organigramă fiind, de altfel, aprobată de ministrul Cuc încă de pe vremea când ocupa, pentru prima oară această funcţie.

"Nu am primit din partea Consiliului de Administraţie nicio dispoziţie referitor la restructurarea companiei. Mai mult decât atât, organigrama actuală a fost făcută când era domnul director general Chiper (la CFR SA - n. r.), sub mandatul domnului ministru Cuc. Deci, când a fost domnul ministru Cuc. A fost acceptată de atunci şi funcţionează de atunci şi un lucru care funcţionează nu trebuie schimbat, mai ales că CFR SA este cea mai stabilă dintre toate companiilor din calea ferată, aşa cu bani puţini daţi de Marfă, daţi de Călători. Această organigramă a fost făcută şi aprobată de domnul Cuc, când a fost în primul mandat. Deci, atunci a funcţionat şi acum nu mai funcţionează? Nu am primit din partea Consiliului de Administraţie, care este cel care îmi dă sarcini de a conduce societatea, o dispoziţie în acest sens", a afirmat Constantin Axinia, citat de Agerpres.

De asemenea, a continuat şeful CFR SA, o dispoziţie în acest sens nu a fost primită nici de la ministrul Răzvan Cuc.

"Domnul ministru nu mi-a dat, nu am primit nicio dispoziţie în acest sens de la Consiliul de Administraţie. Să îmi arate mie o dispoziţie în care sunt obligat să fac treaba asta! Nu am primit. Nu am primit şi dacă nu am primit nu am făcut. Repet că această organigramă a fost făcută de domnul Chiper, director general pus atunci de domnul ministru Cuc şi aprobată de domnul ministru Cuc. Atunci. Deci, atunci era bună şi acum nu mai este bună?", a întrebat Axinia.

În plus, directorul CFR SA a subliniat că el asigură un interimat, iar modificarea organigramei de câte ori se schimbă directorul general creează nesiguranţă în companie.

"În plus, să schimbi un director general pentru că nu a făcut o restructurare când nu a primit mandat de restructurare?! Eu sunt interimar. Ce să schimbi când eşti interimar?! Când eşti cu mandat stabil pe patru ani, da. Ai un mandat, ai o gândire de performanţă cu indicatori bine stabiliţi şi atunci îţi calibrezi organigrama după obiectivele pe care ţi le-ai propus, nu aşa... Mâine poate să fie altul director general şi spune: 'Domnule, mie nu-mi place organigrama asta' şi o schimbă. Şi vine altul şi o schimbă şi atunci oamenii sunt foarte bulversaţi că de fiecare dată când se schimbă directorul general se schimbă organigrama. Ce să schimbi în instabilitate? Să faci o organigramă, ca să faci o instabilitate mai mare? Dacă atunci a fost bună de ce să o strici? Dacă el (Răzvan Cuc - n. r.) a acceptat-o atunci, sub mandatul lui, acum tot sub mandatul lui nu mai este bună? Se contrazice singur", a subliniat el.

Întrebat despre existenţa unor "monştri sacri" în companie, la care face referire ministrul interimar al Transporturilor, Constantin Axinia a răspuns: "Şi eu sunt monstru sacru, pentru că am 38 de ani de cale ferată".

"Dacă am 38 de ani de cale ferată şi mi-am dedicat viaţa căii ferate înseamnă că trebuie să fiu dat afară, să fiu schimbat? Dacă ceva merge bine trebuie să fiu schimbat? Nu. Şi eu pot să mă consider monstru sacru", a adăugat el.

Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că cea mai mare dezamăgire a sa este directorul de la CFR SA, care nu a făcut restructurarea companiei aşa cum i s-a cerut şi a lăsat să se înţeleagă că, dacă nu ar fi trecut moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, ar fi recomandat schimbarea acestuia din funcţie.

"Unde am cea mai mare dezamăgire vizavi de managementul companiilor este CFR Infrastructură, unde aşteptam de la domnul director să-mi prezinte planul de restructurare, dar pesemne probabil că are alte proiecte mult mai importante decât să restructureze CFR Infrastructură, unde, la fel (ca la CNAIR - n. r.) avem un număr impresionant de directori, directoraşi, şefi tot aşa monştri sacri care, în momentul când le dai să îţi rezolve o problemă - vorbesc pe un proiect - până nu stai toată ziua cu gura pe el ... îşi ia o zi două, cinci, vezi că pleacă pe nu ştiu unde... Asta este cea mai mare dezamăgire a mea, că mi-aş fi dorit ca şi la CFR Infrastructură să facem această restructurare dar, poate cine ştie, în următoarele zile avem o surpriză şi chiar facem ceva rapid", a afirmat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă