Șeful ANPC: Blue Air șantajează statul român. 73.000 de români au depus plângeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat miercuri că cel puțin 73.000 de români au depus sesizări privind neregulile de la Blue Air și că nu știe exact câți dintre aceștia au fost despăgubiți.

Mii de persoane n-au mai putut zbura marți FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai spus reprezentantul Autorităţii, arătând că „această companie şantează statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu şi să nu ramburseze banii consumatorilor, ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului”.

Horia Constantinescu a afirmat că, la începutul acestei săptămânii, fără să ştie de situaţia de ieri, autoritatea a lansat o invitaţie către compania Blue Air, pentru a evalua ceea ce le-au pus în actul de control încheiat în urmă cu două luni şi anume să nu mai lanseze curse despre care nu au date certe că pot fi şi ţinute, să nu mai lanseze curse la preţuri cu caracter înşelător.

Din informaţiile noastre, aceştia nu au înţeles să respecte nici măcar acele măsuri”, a arătat şeful ANPC, precizând că ”drepturile celor 73.000 de consumatori care depuseseră sesizări către companie şi o parte către ANPC nu au fost, în continuare, respectate, astfel că au rămas sume de bani mari datorate acestora”.

„Au văzut că se strânge lațul”

Întrebat despre ce va face în continuare ANPC, Horia Alexandrescu a spus că vor fi analizate documentele şi a precizat că transmiterea lor către autoritate fost întârziată de către companie, solicitându-se un termen până vineri.

Eu cred că toate aceste lucruri au dus la decizia luată de companie ieri, în sensul că, aceştia înţelegând că până la urmă se strânge laţul în jurul unei activităţi care pare administrată ori greşit, ori intenţionat greşit, luăm în calcul de asemenea depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală, pentru că, la momentul acela, noi am transmis o informare legată de activitatea acestei companii şi ne dorim ca la un moment dat să înţelegem şi noi dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie, sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai comentat Constantinescu.

5 aeronave ale Blue Air nu mai au drept de zbor din toamnă

Întrebat dacă compania Blue AIR riscă o nouă amendă din partea ANPC, Horia Constantinescu a spus: ”Cu siguranţă, dacă datele transmise vor confirma informaţiile primite de către Autoritate, luăm în calcul inclusiv sancţionarea, pentru că nimeni nu poate fi mai presus de lege, indiferent ce invocă. Mai mult decât atât, vă rog să luaţi în calcul faptul că, la acel moment, reprezentantul companiei aeriene ne spunea că au şapte sute şi ceva de mii de rezervări. Gândiţi-vă că, dacă multe dintre acestea sunt deja achitate, ei vor continua să ţină avioanele la sol, ne vom confrunta cu o avalanşă de situaţii ca cea de ieri”, a mai spus şeful ANPC.

El a precizat că, tot din declaraţiile reprezentanţilor companiei, ”undeva la sfârşitul verii, în toamna acestui an cele cinci aeronave, proprietate a companiei nu vor mai avea drept de zbor”.

De aceea, acesta ne spunea că iau în calcul închiderea companiei şi tot de aceea eu am transmis consumatorilor să fie precauţi în relaţia cu această companie”, a mai afirmat el.

Despre cei 73.000 de cetăţeni păgubiţi care au depus sesizări, Horia Constantinescu a spus că, în calculele lor, erau mult mai mulţi şi a precizat că nu ştie câţi au primit despăgubiri. ”Este una dintre întrebările adresate companiei, la care aşteptăm răspuns, aşa cum au promis, până vineri după-amiază, urmând ca în cursul zilei de luni, sperăm să ne asigure şi prezenţa unui reprezentant pentru a întocmi un document de control”, a precizat şeful ANPC.

Preşedintele ANPC le-a recomandat celor afectaţi de suspendarea zborurilor să se adreseze în primul rând companiei aeriene.

”În cazul acesta, este clar că adresarea trebuie făcută şi către autoritatea noastră, pentru a centraliza toate sesizările şi pentru a lua în calcul inclusiv organele abilitate, să cerceteze din punct de vedere penal întreaga situaţie”, a spus Constantinescu.

„Blue Air și-a bătut joc de pasageri”

El a arătat că ANPC a sancţionat în urmă cu două luni compania Blue Air, ”pentru că şi-a bătut joc, la propriu, de peste 73.000 de consumatori, datorându-le o sumă în jur de 14 milioane de euro”.

”Înţeleg că această companie, şantajând statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu, să nu ramburseze banii consumatorilor şi doreşte să facă legea ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului. Care sunt aceste beneficii, întreb retoric? Nu cumva mai mari beneficii ar fi adus nu numai statului cât şi consumatorilor dacă ar fi respectat drepturile?. Sutem într-o situaţie jenantă. Înţeleg că în felul acesta se doreşte forţarea mâinii autorităţilor, prin tratarea cumva preferenţial a acestei companii”, a spus Horia Constantinescu.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”