Sectorul asigurărilor auto înregistrează o scădere a pierderilor de câțiva ani (raport)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectorul asigurărilor auto, atât pe partea de polițe RCA, cât și pe CASCO, înregistrează o scădere a pierderilor de câțiva ani, se arată într-un raport lansat miercuri de Consiliul Concurenţei.

Sectorul asigurărilor auto înregistrează o scădere a pierderilor de câțiva ani

Peste un sfert dintre cele 42 de industrii evaluate în acest an de Consiliului Concurenţei, prin Indicele Agregat de Presiune Concurenţial (IAPC), au înregistrat o scădere a presiunii concurenţiale, iar activităţile RCA şi CASCO au consemnat o reducere a pierderilor, relevă datele incluse în raportul Evoluţia concurenţei în sectoare-cheie 2024".

Potrivit sursei citate, serviciile de consultanţă IT şi comercializarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte se menţin în topul clasamentului, cu valori puţin peste 70%, care indică o presiune concurenţială semnificativă. La polul opus, cu valori de aproximativ 30%, se regăsesc serviciile notariale şi producerea şi comercializarea cimentului.

Referitor la sectorul de asigurări auto de răspundere civilă (RCA) şi cel al asigurărilor auto facultative (CASCO), rezultatele cercetării arată că, la nivelul pieţei, începând cu anul 2022, activitatea RCA pare să nu mai genereze pierderi, rata combinată a daunei fiind mai mică de 100%. Totodată, asigurările RCA reprezintă, încă, cea mai ridicată pondere în totalul asigurărilor generale (46,7%, în primul trimestru al anului 2024).

Tarifele RCA au fost îngheţate, pe parcursul anului 2024, la nivelul celor practicate de fiecare asigurător la data de 28 februarie 2023, la care s-a adăugat o ajustare de maximum 6,8%. De asemenea, comisionul de distribuţie a fost plafonat la 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie. Aceste plafonări au fost realizate în mod succesiv, prin Hotărâri de Guvern, pe perioade de câte trei luni, măsura fiind prelungită de curând până la 31 decembrie 2024.

În acelaşi timp, pe circuitul legislativ, se află o propunere de modificare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca scop corectarea dezechilibrelor de pe piaţa RCA.

Pe piaţa asigurărilor RCA sunt prezente şase societăţi de asigurare autorizate de ASF (Groupama, Allianz Ţiriac, Grawe România, Generali România, Asirom VIG şi Omniasig VIG) şi 2 societăţi care îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului de stabilire (Axeria Iard şi Hellas Direct). De asemenea, există încă o societate de asigurare autorizată de ASF, Eazy Asigurări, care a început activitatea pe piaţă în luna iulie 2024.

În ceea ce priveşte asigurările de tip CASCO, acestea au avut o pondere de aproximativ 22% din asigurările generale, în primul trimestru al anului 2024. În context, în perioada 2021-2023, rata combinată a daunei pentru asigurările CASCO a atins următoarele valori: 97,12% - în 2021; 92,86% - în 2022; 88,23% - în 2023.

Pe ansamblu, concluzia autorităţii de concurenţă este că, în intervalul analizat, activitatea CASCO a înregistrat un trend descrescător al pierderilor înregistrate, fapt ce denotă o îmbunătăţire a profitabilităţii la nivelul pieţei.

IAPC este un instrument analitic dezvoltat şi utilizat în ultimii 11 ani de către Consiliul Concurenţei pentru a măsura înclinarea spre concurenţă a industriilor din economia naţională.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG