Seceta extremă a produs peste 80% din pagubele din anul agricol 2019-2020. Sud-Estul ţării, cel mai afectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Peste 80% din pagubele din anul agricol au fost produse pe fondul unui trend ascendent al secetei extreme, iar culturile cele mai afectate sunt de porumb şi floarea soarelui.

Compania de asigurări Groupama Asigurări a plătit până în acest moment, pentru anul agricol 2019 – 2020, daune în valoare de 37 milioane de lei, majoritatea cauzate de secetă, furtuni şi grindină. De asemenea, în baza dosarelor deja avizate până la această dată, valoarea totală a daunelor plătite se va situa în jurul sumei de 100 milioane de lei.

„Fermierii români sunt vulnerabili în calea fenomenelor meteo extreme din ce în ce mai frecvente, înregistrând pagube tot mai mari şi mai greu de depăşit de la un an la altul. Agricultura este, însă,  o parte determinantă a economiei noastre, România fiind al 5-lea producător agricol din Uniunea Europeană. Astăzi, suntem singura companie care acoperă riscul de secetă cu un produs care este subvenţionabil, construit pe nevoile reale ale fermierilor şi care se bazează pe realitatea fiecăruia dintre ei. Pentru sustenabilitatea agriculturii pe termen mediu şi lung este, însă, nevoie şi de un set de măsuri de prevenţie care ar putea reduce frecvenţa şi gradul de distrugere provocat de fenomenele extreme, o legislaţie simplificată şi mai puţină birocraţie - toate măsuri importante şi pentru ca sistemul de asigurări să poată prelua aceste riscuri la un cost mai mic pentru fermieri”, a declarat Călin Matei, Director General Adjunct, Groupama Asigurări.

Groupama Asigurări asigură în prezent peste 830.000 de hectare, fiind lider de piaţă pe segmentul agricol. Perioada în care se primesc solicitări pentru asigurările culturilor agricole este octombrie – iulie, fiind evidenţiate două perioade de vârf: noiembrie şi decembrie, respectiv mai şi iunie, iar riscurile asigurate diferă de la o regiune la alta, în funcţie de caracterul regiunii şi nevoile fiecărui fermier. Cu toate acestea, conform datelor companiei, clienţii solicită cel mai des acoperirea unor riscuri precum grindina, furtuna, ploile excesive, incendiul, seceta, arşiţa, dar şi îngheţurile.

În mod constant, sudul şi estul ţării, zone ce reprezintă 75% din suprafaţa arabilă a României, sunt afectate de secetă, acest fenomen transformându-se din risc în certitudine în ultimii ani. În perioada octombrie 2019 – iulie 2020, sud-estul ţării a fost zona cea mai afectată de secetă, diferenţa fiind dată de intensitatea fenomenului, care, în acest an, a produs efecte puternice. Culturile de toamnă au fost afectate pe o suprafaţă de 1,2 – 1,4 milioane de hectare (Conform declaraţiilor oficiale ale reprezentaţilor Ministerului Agriculturii), ceea ce înseamnă aproximativ 40% - 50% din suprafaţa totală cultivată cu acest tip de culturi. Acest procent creşte în zonele de sud-est, unde pagubele depăşesc 55% din suprafeţele cultivate. La nivelul întregii ţări, pierderea pe producţie este estimată la peste 40%, ceea ce înseamnă că în judeţele cele mai afectate din sudul ţării, pierderea medie este de peste 60%. 

În materie de costuri ale asigurării, acestea sunt influenţate de factori precum: pachetul de acoperiri ales, localizarea culturilor sau suprafaţa asigurată şi pot varia între 50 ron/hectar şi 300 ron/hectar. Un pachet de acoperiri complete ale riscurilor va asigura inclusiv riscuri generate de secetă şi arşiţă. Aceste costuri, spun reprezentanţii companiei, trebuie analizate în corelaţie cu pierderile posibile care pot fi produse de aceste fenomene. Spre exemplu, pentru un pachet complet de asigurare, o echivalare a acestor costuri în producţie ar putea reprezenta o cantitate de 400 kg de recoltă pe hectar, în timp ce pierderea reală medie cauzată de secetă în acest an a fost 6-7.000 de kg pe hectar. Această situaţie a fost frecvent întâlnită în acest an agricol şi, în unele cazuri, a reprezentat pierderi de până la 100%.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort