Sebastian Bodu blochează şi plata dividendelor Transgaz către stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al ANAF a a cerut în instanţă anularea hotărârii AGA prin care Transgaz a aprobat plata a 171 de milioane de lei, dividende suplimentare către stat, o acţiune similară fiind iniţiată săptămâna trecută şi în cazul Transelectrica. Ca atare, rămâne la latitudinea instanţelor dacă statul va mai încasa sau nu cele 342 de milioane de lei, dividendele suplimentare cerute în avans celor două companii.

Sebastian Bodu, fostul şef al ANAF, a cerut în instanţă anularea hotărârii AGA a Transgaz, prin care se accepta cererea statului de a plăti în avans dividende în valoare de 171 milioane lei, solicitând totodată şi emiterea unei unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună suspendarea hotărârii AGA.

Transportatorul naţional de gaze Transgaz (simbol bursier TGN) a anunţat miercuri seara că fostul europarlamentar Sebastian Bodu a dat în judecată compania, solicitând să fie anulată hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 23 octombrie, şedinţă în care acţionarii Transgaz au aprobat distribuirea de dividende în sumă de 171 de milioane de lei.

”Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz informează pe toţi cei interesaţi că pe rolul Tribunalului Sibiu, Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, se află înregistrat spre soluţionare dosarul nr. 5251/85/2017 având ca obiect 'acţiune în anulare a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 7 din data de 23.10.2017', cererea se află în procedura de regularizare”, arată un comunicat transmis miercuri seara de Transgaz Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Sebastian Bodu a cerut pe calea ordonanţei preşedinţiale obiect al dosarului nr.5252/85/2017 pe rolul Tribunalului Sibiu”, suspendarea hotărârii AGA din 23 octombrie, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a hotărârii nr.7/2017.

Primul termen de judecată stabilit de instanţă  este 21 noiembrie 2017.

În 23 octombrie, acţionarii Transgaz au aprobat distribuirea sub formă de dividende a sumei de 171 milioane lei, din sumele existente la 31 decembrie 2016 în soldul conturilor ”alte rezerve” şi ”rezultat reportat”. Dividendul brut pe acţiune aprobat a fost în valoare de 14,52 lei.

Săptămâna trecută, Bodu a cerut anularea hotărârii prin care Transelectrica aproba plata dividendelor către stat

La 2 noiembrie, Sebastian Bodu, a cerut în instanţă anularea hotărârii AGA prin care Transelectrica a aprobat plata a 171 mil. lei, dividende suplimentare către stat. Bodu a cerut şi emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună suspendarea hotărârii AGA. Hotărârea este suspendată până la judecarea cauzei. Plata dividendelor urma să se facă la 22 noiembrie.

„Prin cererea formulată, reclamantul, domnul Sebastian Bodu, solicită emiterea unei ordonanţe preşedinţiale împotriva CNTEE Transelectrica S.A., prin care să se dispună suspendarea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor nr. 11 din data de 16.10.2017 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare pe dreptul comun. Hotărârea AGA menţionată a fost atacată şi cu acţiune în anulare pentru nelegalitate, după cum susţine domnul Sebastian Bodu, însă până la acest moment companiei nu i-a fost comunicată, fiind în procedură preliminară de regularizare a cererii”, se arată într-o informare a companiei, trimisă BVB.

Potrivit acesteia, la termenul de judecată din data de 27 octombrie, instanţa a dispus din oficiu amânarea judecării cauzei pentru data de 10 noiembrie, ca urmare a faptului că a omis să îi pună în vedere lui Sebastian Bodu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei. 

În situaţia în care se admite cererea, ordonanţa preşedinţială este executorie, ceea ce înseamnă suspendarea efectelor Hotărârii AGA nr. 11/16.10.2017, adică plata dividendelor cerute de stat. 

„În această ipoteză, CNTEE Transelectrica SA va putea să declare apel în termen de 5 zile de la pronunţare şi să solicite suspendarea executării până la judecarea apelului numai cu plata unei cauţiuni. În ipoteza în care s-ar respinge apelul, efectele Hotărârii AGA se vor suspenda până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect acţiune în anulare introdusă pe calea dreptului comun”, a informat Transelectrica.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”