Se văd primele gaze de la capătul Nabucco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile dintre SOCAR, compania azeră de petrol şi gaze, şi traderii din Europa pentru livrarea de gaze prin conducta Nabucco au început în această perioadă. Primele contracte pentru livrarea gazelor azere în Europa prin gazoductul Nabucco ar putea fi semnate până la finele acestui an.

După mulţi ani în care proiectul Nabucco nu a făcut practic niciun pas înainte din lipsa unor contracte certe între furnizorii de gaze şi traderii europeni, în sfârşit se simte miros de gaz azer în Europa. „În luna septembrie au început negocierile dintreSOCAR şi companiile de gaze din Europa", a declaratReinhard Mitschek, directorul general al consorţiului care dezvoltă conducta, prezent la Black Sea Energy&EconomicForum 2010, organizat de Atlantic Council la Istanbul.

Potrivit acestuia, consorţiul a făcut progrese pentru asigurarea finanţării proiectului în valoare de 7,9 miliarde de euro. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi alte instituţii financiare au promis că vor finanţa proiectul cu patru miliarde de euro. „Odată ce vom lua decizia de investiţie, vom avea şi primele contracte pentru aprovizionare şi transport al gazelor prin noua conductă, sperăm la finele acestui an sau la începutul anului viitor", a spus Mitschek.

Conducta înseamnă obstacole politice

Totodată, Natig Alyiev, ministrul Energiei din Azerbaidjan, a declarat, pentru „Adevărul", că statul azer susţine proiectul Nabucco la toate nivelurile, însă, până acum, nu s-a semnat niciun contract pentru furnizarea gazelor din lipsa unor parteneri europeni. „Nabucco nu există. Cu cine să discutăm?", a spus Alyiev, adăugând că Azerbaidjan are suficiente resurse pentru export, însă nu există rute pentru transportul gazelor spre Europa. "Abia spre finele anului sperăm să avem ceva concret, câteva cifre, privind aceste contracte", a continuat oficialul azer.

Întrebat dacă proiectul AGRI, prin care gazele lichefiate azere vor ajunge în Europa prin Georgia şi România, este mai eficient decât Nabucco, ministrul a răspuns negativ, însă a subliniat şi avantajele AGRI.

„O conductă este mai eficientă, însă implică multe obstacole politice şi legislative, ceea ce nu există în proiectul AGRI. Deşi terminalele de gaze lichefiate sunt costisitoare într-o primă fază, ele se vor dovedi competitive pe termen lung", a punctat Alyiev.

Americanii vor dovezi pentru eficienţa Nabucco

Richard Morningstar, trimisul special al Statelor Unite pe probleme energetice în Eurasia, a declarat că SUA nu susţine Nabucco necondiţionat. „Susţinem acest proiect numai în condiţiile în care se va dovedi eficient, iar acest lucru depinde de identificarea surselor de aprovizionare. Vom vedea dacă există suficient gaz în Azerbaidjan", a declarat el.

România, rezervor de gaze neconvenţionale

România are un mare potenţial pentru dezvoltarea de gaze neconvenţionale, a declarat, pentru „Adevărul", Ian MacDonald, vicepreşedinte al Chevron, prezent la Istanbul.

„Licenţa pe care tocmai am câştigat-o în sudul ţării este pentru explorarea de gaze neconvenţionale, din şisturi bituminoase", a arătatMacDonald. Compania americană a câştigat în acest an o licenţă pentru explorări petroliere în sudul Dobrogei, pentru care a concurat cu un alt gigant petrolier - Total.

MacDonald a mai spus că, pe lângă România, Chevron are proiecte similare în Bulgaria şi Polonia: „Dacă explorarea se va dovedi un succes, atunci UE va trece la un alt nivel".

Potrivit acestuia, vor trece doi-trei ani până se va stabili dacă există cu adevărat un asfel de potenţial în estul Europei.

Gazele neconvenţionale din roci bituminoase au luat o mare amploare în ultimii ani în America de Nord, asigurând Statelor Unite şi Canadei o importantă parte din consumul intern. Acest lucru a determinat şi dezvoltarea unei tehnologii care permite eliberarea gazelor din roci, astfel încât producţia creşte de la 25% până la 100% din resursele existente în acel zăcământ.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă