Analiză Se reîncălzeşte piaţa imobiliară? – Cererea de spaţii noi închiriate, în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cererile de speţii de birouri sunt în creştere, iar în 2016 este posibilă şi o creştere a chiriilor în anumite zone

După o perioadă în care multe companii şi-au restrâns activităţile şi au renunţat la mare parte din spaţii, anul acesta se remarcă o tendinţă de creştere a livrărilor spaţiilor de birouri destinate închirierii.

În 2016 se vor livra 408.000 mp de noi birouri, de peste cinci ori mai mult decât volumul total de 72.500 de mp din 2015 şi cu 10% mai mult decât suprafaţa din 2009, care a reprezentat recordul istoric al pieţei imobiliare locale, arată o analiză făcută de compania CBRE.

 „Este al doilea an consecutiv în care se consolidează tendinţa, remarcată încă din 2014, de creştere a cererii de spaţii noi şi de extindere a spaţiilor închiriate, în detrimentul simplelor renegoceri care au caracterizat perioada de ezitări şi neîncredere a pieţei din anii trecuţi. Este un semnal excelent de creştere a încrederii în piaţa din România, în linie cu creşterea economică generală comunicată de Institutul Naţional de Statistică. Cifrele vorbesc: business-urile noi care au nevoie de spaţii de birouri au dublat practic cererea în ultimii doi ani,  de la 28.700 mp în 2013 până la 52.800 mp în 2015”, a declarat Mihai Păduroiu, Head of Office Agency, CBRE Romania.

Volumul total de spaţii de birouri închiriate anul trecut a fost de 240.000 mp, cu 20% mai puţin decât în 2014. Aceste cifre din 2015 reprezintă „rezultatul contextului de piaţă din anii de criza 2009-2010 când au fost incheiate puţine tranzacţii, marea majoritate pe cinci ani. Astfel, anul trecut au expirat puţine contracte, adică puţini chiriaşi au fost ân situaţia de a căuta spaţii şi este de aşteptat ca închirierile să-şi reia creşterea în 2016, datorită numărului substanţial de mandate care se asteaptă a fi încheiate în urmatoarele 9-12 luni”, se arată în raportul CBRE.

Anul viitor se vor livra alţi 315,000 mp. La sfârşitul lui 2017, spaţiile livrate în perioada 2016- 2017 vor reprezenta o treime din totalul spaţiilor de birouri existente în Bucureşti.

CBRE deţine un portofoliu de chiriaşi care reprezintă 44% din piaţa imobiliară locală.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie