Scumpiri în lanţ: România a avut cea mai mare inflaţie din UE în martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat, în martie, o rată anuală a inflaţiei de 4,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de trei ori mai mare decât media zonei euro (1,4%), potrivit datelor anunţate, miercuri, de Eurostat.

După România (4,2%), cele mai mari rate anuale ale inflaţiei din UE le-au avut, în martie, Ungaria (3,8%), Olanda (2,9%), Bulgaria (2,8%), Slovacia şi Letonia (câte 2,7%).

Totodată, cele mai mici rate anuale ale inflaţiei le-au înregistrat Portugalia (0,8%), Grecia (1%), Irlanda, Croaţia, Italia, Cipru şi Finlanda (câte 1,1%).

În UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,6% în martie, la fel ca cea înregistrată în februarie. În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% în februarie.

INS anunţase o inflaţie de 4,03%

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în martie, la 4,03%, după ce urcase la 3,83% în februarie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). OUG 114 va genera scumpiri în lanţ, o parte dintre companii anunţându-şi deja clienţii asupra majorării tarifelor.

În februarie, rata anuală a inflaţiei urcase la 3,83%, după ce a crescut în ianuarie la 3,32%, de la nivelul de 3,27% atins în decembrie 2018.

În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,45%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 4,15%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 3,18%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (26,33%), alte legume şi conserve de legume (20,63%) şi citrice (10,28%).

În martie, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 3,82%. 

La începutul lui aprilie, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată, iar incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale.

Urmează şi alte scumpiri în lanţ

Măsurile impuse de Guvern, prin OUG 114, companiilor din energie şi telecomunicaţii vor genera scumpiri în lanţ în perioada imediat următoare. O mare parte dintre companiile din telecomunicaţii au anunţat deja scumpirea abonamentelor la telefonie, fiind de aşteptat ca şi alte grupuri să facă acelaşi lucru.

Toate abonamentele Orange costă cu un euro mai mult, din data de 3 aprilie, conform datelor afişate pe site-ul companiei.

Vodafone şi-a informat clienţii că va opera scumpirile din luna mai, din cauza „creşterii majorităţii costurilor legate de operaţiunile pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii”.

Şi UPC România şi-a notificat clienţii că va majora preţurile abonamentelor de televiziune şi internet, de la 1 mai, la numai şase luni de la ultima scumpire. 

Şi Electrica a anunţat majorarea tarifelor energiei electrice pentru consumatorii industriali, ceea ce înseamnă că toate produsele pentru a căror fabricaţie este nevoie de energie electrică vor fi mai scumpe.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort