Schimbări majore în Programul Rabla pentru electrocasnice: Vor fi eliminate televizoarele, iar perioada de utilizare a voucherelor ar putea fi redusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Ministerul Mediului propune mai multe modificări la Programul Rabla pentru Electrocasnice, în vederea îmbunătăţirii programului şi atingerea scopului său.

Astfel, sunt eliminate televizoarele, perioada de utilizare a voucherelor a fost redusă de la 15 zile la 7 zile, iar cei care au generat un voucher şi nu l-au folosit nu vor mai putea participa în acelaşi an.

„Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic este un program de interes naţional, iar în urma sesiunilor din 2021 s-a decis modificarea ghidului de finanţare, în sensul introducerii unor prevederi mai restrictive în ceea ce priveşte utilizarea voucherelor, pentru a stimula nu doar generarea acestora, cât şi utilizarea efectivă”, se arată în Referatul care însoţeşte modificarea propusă pentru Programul Rabla pentru electrocasnice, transmite News.ro.  

Astfel, Ministerul Mediului propune următoarele modificări: 

- Introducerea unor prevederi referitoare la utilizarea voucherelor de către beneficiari; 

- Reducerea termenului de valabilitate a voucherului; 

„Din sesiunile anterioare s-a constatat că multe persoane au rezervat voucherele, dar nu le-au utilizat, ceea ce a determinat o grevare inutilă a bugetului şi lipsa posibilităţii participării altor persoane în cadrul Programului. Prin modificările aduse Ghidului de finanţare se are în vedere responsabilizarea participanţilor în cadrul Programului, prin introducerea unor reguli mai stricte, în scopul utilizării eficiente a bugetului Fondului pentru mediu. Astfel, voucherul rezervat trebuie utilizat în perioada prevăzută în ghid, sub sancţiunea lipsei posibilităţii de a mai rezerva acelaşi tip de voucher în timpul anului calendaristic”, se mai arată în documentul citat.  

O altă modificare priveşte reducerea termenului de utilizare la comercianţi a voucherului de la 15 zile la 7 zile, astfel încât să fie posibilă organizarea mai multor sesiuni anuale şi implicit creşterea succesului Programului şi a gradului de utilizare a bugetului alocat. 

„Totodată, au fost eliminate televizoarele din categoria echipamentelor eligibile, având în vedere faptul că în ultimi ani, au fost înlăturate din piaţă majoritatea televizoarelor, mari consumatoare de energie, iar programul gestionat de AFM a fost principalul catalizator în acest sens. Drept pentru care, prin această modificare se concentrează resursele alocate în anul 2022 pentru acest program către eficientizarea energetică şi în cazul celorlalte tipuri de echipamente, nu doar către piaţa de televizoare”, mai arată Ministerul Mediului.  

Astfel, Programul va viza achiziţia de maşini de spălat rufe/vase, uscătoare de rufe, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, aspiratoare, laptopuri şi tablete.  

Modificarea Ghidului de finanţare a fost supusă dezbaterii publice.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile