Scandalul Volkswagen: Merkel încearcă să spele eticheta „Made în Germany“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul Angela Merkel a intervenit pentru susţinerea industriei auto şi în 2013, când a relaxat normele europene privind controlul poluării   foto AP

Cancelarul german Angela Merkel vrea să salveze reputaţia etichetei „Made in Germany“, în contextul în care scandalul emisiilor poluante afectează deja constructorii auto Volkswagen şi Audi, iar mai multe organizaţii care militează pentru protecţia mediului au acuzat că şi autoturismele BMW, Mercedes şi Opel emit mai multe noxe în atmosferă decât prevăd regulile.

„Scandalul emisiilor este grav“, a admis Angela Merkel. „Dar nu cred că reputaţia economiei germane şi încrederea în economia germană sunt afectate într-o măsură în care Germania să nu mai fie considerată o zonă sigură pentru afaceri“, a adăugat şeful Guvernului de la Berlin. Merkel a exprimat speranţa că grupul auto Volkswagen (VW) va rezolva curând problemele într-un mod transparent.

Prea mare ca să crape

Industria auto este unul dintre cele mai importante sectoare din economia Germaniei şi livrează unele dintre cele mai notorii produse autohtone, autoturismele nemţeşti fiind sinonimul calităţii. Or, în acest moment, scandalul emisiilor aruncă dubii mari asupra acestui brand. În 2014, în industria auto germană lucrau 775.000 de persoane, reprezentând aproape 2% din forţa de muncă totală. În plus, automobilele şi componentele auto sunt cele mai de succes exporturi ale Germaniei, cu vânzări în străinătate de peste 200 de miliarde de euro în 2014, respectiv aproape o cincime din totalul exporturilor ţării.

Merkel a mai intervenit în 2013

Nu este prima oară când Merkel intervine pentru a ajuta industria auto. Cancelarul german a mai intervenit în sectorul auto în 2013, când a relaxat normele europene privind controlul poluării, o decizie care a fost lăudată de puternica Asociaţie a producătorilor germani de automobile (VDA). Şeful Guvernului de la Berlin şi-a justificat atunci acţiunile spunând că apără locurile de muncă. Din cele 600.000 de locuri de muncă ale Volkswagen la nivel mondial, aproximativ o treime sunt în statul german. 

Predecesorul lui Merkel, Gerhard Schroeder, a avut timp de opt ani loc în consiliul de supervizare al Volkswagen şi era cunoscut sub porecla de „cancelarul auto“, din cauza legăturilor sale strânse cu industria de profil. De asemenea, actualul ministrul de Externe, Frank Walter Steinmeier, l-a urmat pe Schroeder la Berlin, după ce l-a ajutat la conducerea landului Saxonia Inferioară. Sigmar Gabriel, care i-a succedat lui Schroeder ca premier al landului Saxonia Inferioară şi ca membru al boardului VW, este acum vice-cancelar şi ministru al Economiei în cabinetul Merkel. Analiştii consideră că Angela Merkel nu se poate distanţa de scandalul emisiilor solicitând pur şi simplu VW să vină rapid cu o soluţie. 

„Ameninţare existenţială“

Preşedintele desemnat al Volkswagen, Hans Dieter Poetsch, a avertizat conducerea grupului că scandalul emisiilor poate declanşa o criză existenţială pentru producătorul auto, el pledând pentru încrederea publică în pagini întregi de reclamă în presa germană, transmite Bloomberg. 

Grupul german trebuie să prezinte până miercuri un plan pentru repararea celor 11 milioane de autovehicule vândute la nivel mondial cu softul care trişează în privinţa emisiilor. 

Potrivit publicaţiei Welt am Sonntag, bugetul de investiţii de 100 de miliarde de euro pregătit de VW până în anul 2018 va fi revizuit în scădere.

Doi ingineri de top ai grupului, care au constatat că nu pot concepe motoare diesel în conformitate cu reglementările de mediu din SUA, se află în centrul investigaţiei lansate de concernul german. Cei doi, Ulrich Hackenberg - inginerul şef al Audi, şi Wolfgang Hatz - proiectantul motoarelor Porsche pentru automobilele de Formula 1, se află printre inginerii suspendaţi anterior de către nemţi, potrivit unor surse citate de MarketWatch.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea