Scandalul noxelor: Coreea de Sud, prima ţară care cheamă în justiţie grupul Volkswagen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul Volkswagen a fost pus oficial sub acuzare în scandalul noxelor motoarelor diesel

„Planul de rechemare în service care ne-a fost transmis la începutul acestei luni este insuficient şi lipsit de informaţii-cheie şi din aceste motive este inacceptabil“, se arată în poziţia Ministerului Mediului din Coreea de Sud, publicată de „Wall Street Journal“.

„Planul de rechemare în service care ne-a fost transmis la începutul acestei luni este insuficient şi lipsit de informaţii-cheie şi din aceste motive este inacceptabil”, se arată în poziţia Ministerului Mediului din Coreea de Sud, publicată de „Wall Street Journal“.

Conform WSJ, Coreea de Sud a solicitat Volkswagen să recheme în service 125 de autovehicule şi a amendat producătorul germn cu 12,3 milioane de dolari. Dar punerea sub acuzare a companiei şi pe angajaţi ai acesteia, ar fi o premieră. Deocamdată nu s-a deschis niciun dosar penal pe numele VW sau al vreunui director.

Celelalte state, printre care şi SUA, analizează încă posibilitatea unor acţiuni în justiţie.

Acuzaţiile s-ar putea îndrepta împotriva atât împotriva Audi Volkswagen Coreea şi a directorului Johannes Thammer. Nu este clar ce acuzaţii I se aduc, însă Thammer ar putea petrece cinci ani după gratii şi pus să plătească o amendă de 30 milioane de woni (25.000 de dolari).

Agentia de presă Yonhap a anunţat vineri că s-au facut percheziţii la sediul Volkswagen şi Audi din Seul, dar şi la domiciliul unui director. Au fost ridicate computere şi documente pentru a se vedea ce fel de comunicare a existat între filiala sud-coreeană şi sediul central din Germania pe două teme: verificarea emisiilor şi certificarea vehiculelor.

Procurorii spun că, după ce vor analiza probele, vor începe audierea directorilor companiei.

Autorităţile de la Seul au anunţat pe 19 ianuarie că vor depune plângere penala impotriva sefului fililalei locale Volkswagen, considerand inacceptabil programul de rechemari propus de germani pentru a rezolva uriasul scandal al emisiilor

Coreea de Sud este a opta cea mai mare piaţă mondială pentru maşinile diesel şi 70% dintre maşinile noi vândute sunt pe motorină. Anul trecut, în Coreea de Sud s-au vândut 68.000 de maşini Volkswagen si Audi.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete