Scandalul banilor murdari: „Băieţii” lui Putin au spălat banii prin băncile internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai preşedintelui rus Vladimir Putin s-ar fi folosit de Barclays Bank din Londra pentru spălarea banilor şi pentru a evita sancţiunile impuse după anexarea Crimeei în 2014.

Potrivit unei ample anchete jurnalistice la care au participat peste 100 de redacţii din toată lumea, este vorba despre miliardarul Arkady Rotenberg care îl cunoaşte pe Vladrimir Putin din copliărie, scrie BBC News
 fincen
Restricţiile financiare i-au fost impuse acestuia de către SUA şi UE în 2014, ceea ce însemna că băncile occidentale erau pasibile de sancţiuni serioase dacă făceau afaceri cu prietenul Kremlinului.

Barclays susţine că a respectat toate obligaţiile legale şi regulamentare pe care le avea.

Potrivit unor scurgeri de informaţii, documentele financiare şi rapoartele de activitate ale băncilor arată cum companiile controlate de Rotenberg au continuat să deţină conturi secrete la băncile occidentale.

Documentele, denumite Dosarele FinCEN, au fost consultate şi de BBC.

În martie 2014, SUA au impus o serie de sancţiuni Rusiei ca urmare a anexării peninsulei Crimeea, din sudul Ucrainei, în urma unui simulacru de referendum local.

Departamentul Trezoreriei l-a trecut pe lista neagră a sancţiunilor pe Rotenberg, 68 de ani, şi pe fratele său Boris, 63 de ani, pe care îi descria drept ”membri ai cercului restrâns de putere din Rusia”. Cei doi s-au antrenat în aceeaşi sală de judo cu Putin, în tinereţe.

În ultimii ani, companiile lui Arkady Rotenberg au construit durmuri, gazoducte şi centrale electrice în baza unor contracte cu statul rus.

Potrivit autorităţilor americane, fraţii Rotenberg au oferit sprijin proiectelor lui Putin şi au câştigat miliarde de dolari din contractele cu Gazprom şi din pregătirea şi organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Sochi.

În 2018, americani l-au adăugat pe lista neagră şi pe fiul lui Arkady Rotenberg, Igor, cu scopul de a tăia accesul ruşilor de la întregul sistem financiar occidental.

Cu toate acestea, familia Rotenberg pare că a continuat să transfere bani atât în Marea Britanie, cât şi în SUA. În 2008, Barclays a deschis un cont pentru una dintre companii, Advantage Alliance.

Potrivit documentelor obţinute de jurnaliştii care au participat la anchetă, compania a transferat 60 de milioane de lire sterline între 2012 şi 2016, mare parte din tranzacţii având astfel loc după impunerea sancţiunilor.

În iulie 2020, o anchetă întreprinsă de Senatul SUA i-a acuzat pe fraţii Rotenberg că au folosit drept paravan pentru spălarea banilor o acţiune de achiziţionare a unor obiecte de artă extrem de scumpe, prin intermediul companiei Advantage Alliance.

Sume astronomice de bani murdari au trecut ani de zile prin cele mai mari instituţii bancare din lume, dezvăluie o investigaţie internaţională a Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), care denunţă insuficienţele de reglementare din sectorul bancar.

”Profiturile obţinute din droguri, averile deturnate ale ţărilor în curs de dezvoltare şi bani câştigaţi din piramide Ponzi au reuşit să treacă prin aceste instituţii financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajaţi ai băncilor”, rezultă din ancheta la care au lucrat 108 instituţii media din 88 de ţări.

Ancheta se bazează pe mii de „rapoarte de activitate suspectă” (SAR) făcute de poliţia financiară a Trezoreriei SUA, FinCen.

Fişierele FinCEN au identificat cel puţin 2.000 de miliarde de dolari în tranzacţii suspecte între 2000 şi 2017, dintre care 514 miliarde de dolari se referă la JPMorgan Bank şi 1,3 trilioane de dolari la Deutsche Bank. Aceste rapoarte de activitate suspectă ridică îndoieli cu privire la originea fondurilor, dar nu constituie neapărat dovezi de fraudă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile