Scade preţul la electricitate în Spania şi Portugalia. Oficial: „Am ajuns la un acord politic cu Comisia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Spania şi Portugalia au ajuns marţi la un acord cu Comisia Europeană pentru a putea scădea preţul energiei electrice în peninsula iberică, în virtutea unei derogări care le permite celor două state să disocieze preţul electricităţii de cel al gazelor naturale, informează AFP.

„Am ajuns la un acord politic cu Comisia", a anunţat ministrul spaniol al Tranziţiei Ecologice, Teresa Ribera, cu prilejul unei conferinţe de presă organizată la Bruxelles împreună cu omologul portughez, José Duarte Cordeiro.

Acest acord, care ar urma să intre în vigoare în zilele următoare, va permite „extinderea protecţiei consumatorilor spanioli şi portughezi care au un nivel mai ridicat de expunere pe evoluţia pieţei angro", a precizat Teresa Ribera, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană a autorizat încă de la finele lunii martie Spania şi Portugalia să adopte „măsuri excepţionale" pentru a diminua preţul gazelor naturale utilizate la producţia de electricitate şi a reduce astfel factura energetică a gospodăriilor, care este una deosebit de ridicată în cele două ţări.

Această măsură derogatorie a fost validată de executivul comunitar „ţinând cont de situaţia particulară" a celor două ţări care au „pachete energetice compuse în principal din energii regenerabile şi ţinând cont de faptul că există foarte puţine interconexiuni cu piaţa europeană", a subliniat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acordul validat marţi de Bruxelles, după o lună de discuţii, va permite „disocierea modului de stabilire a preţului electricităţii de cel la gaze" şi va putea fi aplicat „pentru o perioadă de 12 luni", a precizat José Duarte Cordeiro.

Astfel, într-o primă etapă preţul gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate va fi plafonat la 40 de euro pentru un Megawat-oră, obiectivul fiind ajungerea la o medie de 50 de euro pentru un Megawat-oră în următoarele 12 luni.

„Dacă preţurile vor rămâne foarte ridicate, economiile obţinute vor fi foarte importante", a insistat ministrul portughez.

În prezent, pe piaţa angro preţul gazelor naturale evoluează în jurul valorii de 90 de euro pentru un Megawat-oră.

Costul energiei a cunoscut o creştere puternică în ultimele luni în Spania şi Portugalia din cauza regulilor de pe piaţa europeană de electricitate, care obligă producătorii să îşi vândă energia la preţul pentru tehnologia cea mai scumpă, care în prezent cel al centralelor pe gaz.

Autorităţile de la Madrid şi Lisabona au demarat o luptă împotriva acestui sistem, pe care îl consideră neadaptat la realitatea energetică din peninsula iberică. Însă multe ţări europene sunt ostile la ideea unei reforme, de teama impactului pe care l-ar avea asupra concurenţei în interiorul UE. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie