Șase distribuitori de energie electrică, amendați cu 2,4 milioane de lei de ANRE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase operatori de reţele de distribuţie a energiei electrice au fost amendaţi cu o sumă totală de 2,4 milioane de lei pentru nerespectarea obligaţiilor legale faţă de consumatori, informează ANRE.

Șase operatori din domeniul energiei electrice au fost amendați de ANRE

În urma finalizării acţiunilor de control, fiind constatate nerespectări ale obligaţiilor legale, au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 400.000 de lei operatorii Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea.

Potrivit ANRE, ca urmare a numeroaselor petiţii referitoare la racordarea prosumatorilor la reţelele de distribuţie a energiei electrice, au fost semnate mandate de control la operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de racordare la un loc de consum existent a instalaţiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Aceste reguli au avut ca obiect: respectarea termenului de maximum două zile lucrătoare, de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare; respectarea termenului de maximum cinci zile lucrătoare de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru înlocuirea sau, după caz, montarea contorului, pentru punerea sub tensiune pentru perioada de probe a instalaţiei de producere a energiei electrice; respectarea termenului de maximum trei zile lucrătoare, de la data depunerii de către prosumator procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune, pentru actualizarea/emiterea şi transmiterea către prosumator a certificatului de racordare; respectarea termenului de maximum două zile lucrătoare, de la data actualizării/emiterii certificatului de racordare, pentru punerea sub tensiune finală a instalaţiilor electrice aferente locului de consum existent la care s-au racordat instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Șase mari furnizori de energie au fost amendați de ANRE și în luna noiembrie a.c. pentru că au emis cu întârziere facturile către consumatori, a anunțat miercuri instituția.

Amenzile de luna trecută au fost aplicate companiilor:

• ELECTRICA FURNIZARE 120.000 lei

• HIDROELECTRICA 70.000 lei

• CEZ VÂNZARE 60.000 lei

• E.ON ENERGIE ROMÂNIA 50.000 lei

• ENEL ENERGIE 50.000 lei

• ENEL ENERGIE MUNTENIA 30.000 lei

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat