Samuraii fac fermoare la Chitila

într-ale fermoarelor, au fost adunaţi prin Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă. Aceştia au fost şcoliţi la locul de muncă, dar japonezii au o problemă - stagnarea pieţei interne a

într-ale fermoarelor, au fost adunaţi prin Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă. Aceştia au fost şcoliţi la locul de muncă, dar japonezii au o problemă - stagnarea pieţei interne a textilelor. Miza vânzărilor o reprezintă, prin urmare, piaţa UE.

Fabrica se va extinde
Japonezii de la YKK au venit în România în "98, au verificat piaţa internă şi potenţialul extern. În 2004 au început construcţia fabricii, iar din 2005 au început producţia de fermoare. "Intenţia a fost să asigurăm prin fabrica din România servicii pentru toate ţările din Europa de Est, dar şi un centru de producţie pentru unităţile YKK din vestul Europei", ne-a declarat directorul general al fabricii, Katsuya Kawanishi. În 2005, volumul de vânzări a fost de 3,5 milioane de euro, iar pentru 2006 se mizează pe vânzări de 5,7 milioane de euro. Iar dacă lucrurile vor merge bine, afacerea se va dezvolta. "Proiectul nostru este de a extinde investiţia actuală cu încă două clădiri, dar finalizarea lui depinde de modificările ce apar în structura producţiei la nivel de grup în Europa de Vest", precizează Kawanishi.

Japonezii verifică produsul, nu oamenii
Aproape 90 de săteni de pe lângă Buftea şi Chitila lucrează pentru japonezii de la YKK. Ei au învăţat să producă nasturi, fermoare şi capse pe utilaje japoneze, fiind şcolarizaţi la locul de muncă. "I-am luat nepregătiţi, direct din Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă. Cel mai mult ne-a interesat să fie oamenii serioşi şi motivaţi, căci specializarea le-am făcut-o lângă utilaj", ne-a declarat Katsuya Kawanishi. Întrebat cât i-a costat să producă un loc de muncă în România, japonezul a răspuns că problema nu se pune aşa. Discret, directorul YKK dă de înţeles că, deşi este mulţumit de personal, o problemă există - prea mulţi salariaţi în contabilitate şi resurse umane, comparativ cu celelalte fabrici ale concernului din Europa de Est. La rândul lor, şi românii angajaţi par mulţumiţi. În imensa sală automatizată, oamenii par a fi furnici tăcute în jurul utilajelor silenţioase. "Cel mai greu a fost cu diferenţa de mentalitate. Vor muncă, vor calitate şi cantitate. Dar când se produc rebuturi, ei verifică produsul, nu oamenii", ne-a declarat un tânăr muncitor, Adrian Morar, şeful Departamentului metalice.