Samsarii au ajuns să facă legea pe piaţa alimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultorii spun că proprietarii de depozite le impun când, cui şi la ce preţ să-şi vândă recoltele. Înţelegerile dintre depozitarii din agricultură şi cumpărătorii mari îi costă atât pe fermieri, cât şi pe consumatori.

Agricultura românească pare a fi un lanţ nesfârşit de verigi slabe. Pe lângă faptul că în România nu există suficiente spaţii de depozitare a recoltelor, fermierii se feresc deseori să apeleze la cele existente.

Citiţi şi: Banca Mondială: Preţurile alimentelor cresc la niveluri periculoase

„Atunci când ajungi la depozitar, atitudinea lui este una arogantă. Practic, ei preiau controlul recoltei, decid preţul şi impun condiţii agricultorului - când şi cui să vândă", a declarat Ioan Zamfir, vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România  (LAPAR), ieri, la Forumul Naţional de Agricultură. Aceste două motive au făcut ca, şi anul trecut, peste 70% din agricultori să-şi vândă recoltele direct din tarla.

85% din recoltă, vândută la poartă

Iulian Gheorghe, directorul general al Ameropa Grains (companie care furnizează seminţe şi fertilizatori agriculorilor), spune că 70% din producţie s-a vândut la momentul recoltării (între 10 iulie şi 10 august). Potrivit lui Zamfir, procentul este în realitate mai apropiat de 85%. Concret, această practică afectează atât fermierii, care nu pot aştepta momentul oportun pentru a negocia preţul la care vând, dar şi consumatorii.

Orice cost adăugat pe parcusul drumului de la siloz la piaţă sau hipermarketuri se reflectă în preţul final al produsului.
România are o capacitate de depozitare în sectorul agricol de 30 de milioane de tone, însă depozitele sunt învechite, multe dintre ele chiar necorespunzătoare, a declarat la începutul acestei luni Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Faptul că în România nu există suficiente spaţii pentru depozitarea recoltelor este un lucru ştiut. Planul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) de a dezvolta pieţele de gros autohtone s-a împotmolit primăvara trecută, când proiectul Piaţa de Gros Bucureşti a fost executată silit. Statul a împrumutat 17,75 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru acest proiect.

„Autorităţile au abandonat agricultura"

Decizia producătorilor de a vinde imediat cum recoltează este cauzată de mai mulţi factori, spun agricultorii. Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă aceştia este accesul greu la finanţare.

„Furnizorii de inputuri (seminţe, fertilizatori şi produse chimice folosite în agricultură - n.r.) sunt singurii care, de-a lungul anilor, ne-au creditat producţia", a spus Zamfir.

30 de milioane de tone este capacitatea României de depozitare a cerealelor.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea