Salariile artiştilor şi din administraţia publică au fost majorate, cresc bursele studenţilor, pensia minimă şi punctul de pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă de urgenţă prin care majorează salariile actorilor şi ale altor categorii de artişti, salariile din administraţia publică locală, creşte bursele studenţiilor şi introduce transportul gratuit pe calea ferată pentru aceştia, majorează pensia minimă, dar şi punctul de pensie. Toate măsurile cuprinse în ordonanţa de urgenţă au un impact bugetar net de 5,13 miliarde de lei.

Iată care sunt măsurile incluse în ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvernul condus de Sorin Grindeanu în şedinţa de vineri: 

- majorarea cu 50% a veniturilor actorilor şi a altor categorii de artişti. ”Personalul de execuţie din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, beneficiază de majorarea cu 50% faţă de nivelul  acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, precum şi  a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, anunţă Guvernul,

- salariile angajaţilor din administraţia locală au crescut cu 20%, însă de majorare nu vor beneficia consilierii locali şi judeţeni, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii şi viceprimarii,

- finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale. Până acum, finanţarea se asigura în proporţie de maxim 90% de la bugetul de stat, 

- introducerea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi,  la clasa a II-a, 

- creşterea punctului de pensie cu 9%, până la 1.000 lei, de la 1 iulie 2017,

- creşterea pensiei minime de la 400 lei la 520 lei. Majorarea pensiei minime se va aplica de la 1 martie 2017. 

Potrivit textului OUG, impactul bugetar al Ordonanţei este de 5,13 miliarde de lei pentru anul 2017. Se aşteaptă venituri suplimentare de 377 de milioane de lei prin intrarea în vigoare a măsurilor, însă cheltuielile bugetare vor creşte cu 5,5 miliarde de lei. În textul OUG nu este cuprins şi impactul bugetar calculat pentru anii viitori.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”