Salamul de Sibiu, la mare căutare în pandemie: producţia rămâne ridicată, la 3.000 tone/an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salamul de Sibiu, primul produs românesc din carne recunoscut la nivelul Uniunii Europene, rămâne un aliment preferat de români şi în vremea pandemiei, producţia anuală menţinându-se la circa 3.000 de tone, informează Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS).

Acest produs a obţinut Indicaţia Geografică Protejată (IGP) în anul 2016, are o zi naţională în data de 1 noiembrie, iar timp de trei ani (2018-2020) a fost promovat în România, Spania şi Italia, cu ajutorul unui grant european în valoare de 1,5 milioane de euro obţinut de APSS.

"În România producţia anuală de Salam de Sibiu rămâne constantă la 3.000 de tone, chiar şi în acest an provocator pentru toate afacerile. Totuşi în cadrul categoriei se dezvoltă un nou trend, cel de Salam de Sibiu IGP feliat, care reprezintă aproximativ 6% din totalul vânzărilor de Salam de Sibiu", susţin reprezentanţii asociaţiei.

În cadrul proiectului european "Enjoy! It's from Europe", pentru al treilea an de desfăşurare Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu a pregătit spoturile de promovare (disponibile pe youtube şi pagina programului www.sibiusalamipgi) care fac cunoscută metoda de producţie şi calitatea intrinsecă a salamului care au stat la baza obţinerii IGP.

APSS, organizaţie care a luat naştere în 2014 în urma colaborării a şase producători locali din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis Calaraşi, H&E Reinert Braşov, Salsi Sinaia, Scandia România şi Cris-Tim, îşi doreşte să facă cunoscut Salamul de Sibiu şi peste graniţele ţării şi să consolideze poziţionarea acestuia că brand de ţară.

Povestea Salamului de Sibiu a început acum mai bine de 100 de ani, iar istoria arată, prin dovezi certe, că producţia a început concomitent în cel puţin două zone, în Mediaş şi arealul Văii Prahovei. Atunci când popularitatea sa a crescut peste hotare, exportul se făcea prin Vama Sibiu, pentru că acesta era punctul de trecere spre teritoriul austro-ungar. Ştampila de export aplicată pe documente bifa "Vama Sibiu", iar uşor-uşor, numeroasele comenzi, venite din partea colaboratorilor externi, aveau menţiunea "Salam din Vama Sibiu". La scurt timp, produsul a devenit cunoscut publicului ca "Salam de Sibiu".

Potrivit APSS, mezelarii au început să producă Salam de Sibiu încă din 1895, iar la începutul secolului XIX au adaptat reţeta şi procesul de producere pe care le-au transmis din generaţie în generaţie.

"Atunci când pasiunea şi devotamentul se întâlnesc, reiese savoarea. Carnea de porc alături de slănina tare, specială sunt maturate timp îndelungat şi conferă Salamului de Sibiu un gust aparte. Cu o istorie de peste 130 de ani, acesta este recunoscut de toţi romanii şi de toate generaţiile tării. Alături de şase producători din România, ne-am unit în 2014 într-o asociaţie şi am pus povestea salamului de Sibiu în lumină, cu scopul de a duce mai departe tradiţia producţiei autentice a Salamului de Sibiu IGP, aşa cum am primit-o, din generaţie în generaţie. Brandurile trebuie să aibă în spate vizionari, brandurile duc mai departe visul unui om sau a unei echipe. Salamul de Sibiu IGP este primul brand românesc care a trecut graniţele ţării, iar în această privinţă ne ajută mult comunităţile românilor din afară precum şi proiectul european - "Enjoy! It's from Europe - Sibiu Salami PGI". Oriunde în Italia, Spania, Anglia, toată lumea ştie de salamul de Sibiu IGP", spune Carmen Gavrilescu, preşedintele APSS.

Potrivit legislaţiei europene, respectiv Regulamentului 510/2006, indicaţia geografică protejată se referă la numele unei regiuni, al unui loc bine determinat sau al unei ţări, care serveşte la desemnarea unui produs originar din această arie geografică şi a cărui calitate sau reputaţie poate fi atribuită mediului geografic respectiv (inclusiv factori naturali şi/sau umani) şi a cărui producţie/ prelucrare/preparare are loc în zona geografică definită.

Misiunea Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) este menţinerea Indicaţiei Geografice Protejate şi dezvoltarea durabilă a producţiei, precum şi sprijinirea producătorilor, pe plan naţional şi internaţional. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două